Sunt MAMĂ
Experiențe

100 de zile de recunoștință. Ce-am învățat în această perioadă

La sfârșitul primăverii, Cristina Oțel, bloggeră din România, venea cu o provocare pentru cititorii săi. Eu am privit-o mai degrabă ca pe o invitație la autodisciplină și un exercițiu de autocunoaștere. E vorba despre îndemnul de a ne aduna seara, doar noi cu propriile gânduri și de a înșira pe foaie toate lucrurile care ni s-su întâmplat pe parcursul zilei și pentru care suntem recunoscători.

Nu mi-a fost greu să accept această provocare, însă e prima dată când am scris zilnic într-un jurnal, timp de 100 de zile la rând.

Scriam dimineața, când toți ai casei dormeam, iar eu aveam timp să meditez asupra zilei precedente și să mă bucur de clipele frumoase care au trecut. Uneori am scris lucruri mărunte, dar pentru mine semnificative, întâmplări și momente petrecute cu oameni dragi, pentru care sunt recunoscătoare zi de zi, însă pe care nu prea le consideram importante.

Ce-am învățat în această perioadă

  • Indiferent de câte necazuri ni se întâmplă pe parcursul zilei, trebuie să învățăm să vedem și partea plină a paharului. Eu asta am făcut și sunt sigură că și în continuare voi găsi câte un motiv de bucurie pentru fiecare motiv de supărare.
  • Sunt unica persoană responsabilă de fericirea sau nefericirea proprie. Știam acest lucru, însă exercițiul de recunoștință m-a ajutat să înțeleg mai bine că stă doar în puterile mele să îmi fac zilele frumoase.
  • Trebuie să fiu recunoscătoare pentru micile bucurii pe care mi le oferă viața. Cu toții avem zile când ne simțim inutili și necăjiți, însă dacă știm să ne bucurăm de fiecare moment, parcă ziua trece mai frumos. Fericirea vine din lucruri mărunte, nu?
  • În aceste 100 de zile am înțeles ce e cu adevărat important pentru mine. Nu știu cum s-a făcut, dar așa s-au aranjat lucrurile că anume în această perioadă am avut mai mult timp pentru meditație și analiză a propriului eu.
  • E cazul să fiu mai relaxată și să nu mă stresez pentru fiecare fleac.

Eu continui încă acest exercițiu de recunoștință și vreau să te îndemn și pe tine să-l faci. Fii sigură că te vei cunoaște mult mai bine și vei prețui fiecare moment din viața ta!

Ce zici, accepți provocarea #100dezilederecunoștință?

Pentru a vedea și alte articole, dă un like paginii de Facebook a blogului, iar pentru fotografii cu recomandări de carte și jocuri pentru copii, urmrește-mă pe Instagram.

Postat recent

Contracțiile false – tot mai aproape de naștere

Anna Casian-Musteață

Gripa, boala care ne-a lovit în ultima perioadă. Cum i-am făcut față

Anna Casian-Musteață

IDEI: Cum facem din decembrie o lună de neuitat

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....