Sunt MAMĂ
Porția de lectură

24/40: „Fetița cu ochi albaștri” de Michel Bussi

Nu, nu e o carte pentru copii, chiar dacă diminutivul din titlu ar sugera asta. Din contră, e o carte destul de complexă și dură, care nu ar trebui să fie citită mai devreme de 15-16 ani. E o carte care te provoacă să îți analizezi viața, să înțelegi cine ești și cine vrei să devii. E o carte care te ține în suspans și care nu te lasă în liniște până când nu o citești în întregime, pentru a afla finalul. E o carte care te face să-ți pui întrebări și să cauți răspunsuri.

Acțiunea romanului se desfășoară timp de două zile, perioadă în care aflăm istorii și secrete de familie cutremurătoare. Totul începe cu un accident aviatic din 1980, în urma căruia rămâne în viață doar un bebeluș de trei luni, o fetiță cu ochii albaștri ca cerul. Fetița este împărțită între două familii, întrucât în avion se aflau două fetițe – Lyse-Rose de Carville și Emilie Vitral, de aceeași vârstă, aparținând unor familii diferite. Astfel, existând doar o singură supraviețuitoare, ambele familii cred că fetița le aparține și întreprind diverse acțiuni pentru a o avea în familia lor, una foarte bogată și alta cu un venit modest.

Imediat după catastrofă este angajat detectivul Crédule Grand-Duc, care ar trebui să afle cine este fetița găsită, însă se pare că acesta încurcă și mai mult ițele. Timp de 18 ani acesta investighează cazul și decide să se sinucidă, însă în ultimul moment ia o altă decizie. Așa devenim martori la o cursă contra cronometru, plină de suspans, dar și de descoperiri neașteptate și răsturnări de situație interesante.

Grand-Duc este cel care povestește totul prin prisma sa, însă pe parcurs apar și alte personaje, cele mai importante fiind Lylie (combinație a numelor Lyse-Rose și Émilie) și Marc Vitral, fratele/iubitul acesteia. Toate personajele sunt frumos conturate și bine descrise, astfel încât cu greu îți poți da seama de pașii pe care-i vor face în continuare. Iar asta sporește și mai mult suspansul.

„Fetița cu ochi albaștri” este un roman detectiv, însă conține și o frumoasă poveste de dragoste. Acesta a primit Prix Maison de la Presse în 2012 și Prix du Roman Populaire în același an.

Recomand cartea! O să vă placă!

Pentru a afla și prietenii tăi despre carte, distribuie acest articol.

Cu mai multe postări utile și interesante, te aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știi că mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna!

Postat recent

Cărți și cartonașe cu ajutorul cărora copiii învață TOTUL despre păsări și animale

Anna Casian-Musteață

Biblioteca celor mici: Cărțile copiilor, scrise de Ioana Chicet-Macoveiciuc

Anna Casian-Musteață

Lecturi de octombrie: Ce cărți am citit în ultima perioadă

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....