Sunt MAMĂ
Porția de lectură

26/40: „Tentația de a fi fericit” de Lorenzo Marone

Ajungi la o vârstă când pur și simplu ignori tot ce ți se întâmplă și începi să trăiești cu adevărat. E vârsta înțelepciunii, vârsta la care copiii sunt puși la casele lor, nepoții sunt mari, prieteniile sunt trecute prin bine și prin rău. E vârsta când lecțiile sunt învățate și primești totul așa cum vine. E vârsta la care cu greu renunți la ceea ce ai și ești gata să ajuți pe oricine are nevoie de susținere.

Dacă mă întrebi despre ce e cartea „Tentația de a fi fericit”, îți voi spune că e exact despre ce am scris mai sus.

Cartea spune povestea unui bărbat, ajuns la vârsta bătrâneții, care-și trăiește cu bucurie zilele, încercând să nu se lase prins în mreaja anilor înaintați și să trăiască de parcă viața abia începe. Și pentru el chiar abia începe atunci când o întâlnește pe Emma, vecina sa, care luptă să scape din mâinile soțului agresiv. Încearcă să o ajute și astfel, se ajută pe el însuși.

Mi-a plăcut cartea pentru că are de toate: și poveste de dragoste, și luptă cu violența în familie, și infidelitate, dar și prietenie, iubire față de animale sau grijă față de aproapele.

E o carte care se citește ușor, dar care te face să îți pui întrebări. Eu, de exemplu, m-am întrebat cum aș vrea să îmi trăiesc bătrânețile și chiar mi-am imaginat cum aș arăta atunci când voi avea copiii mari, la casele lor, și nepoței. E un exercițiu bun, să știi.

Notițe cu creionul

  • Atunci când trupul nu vrea să se odihnească, trebuie să stai nemișcat; în scurt timp el înțelege că nu are rost să se zvârcolească și se liniștește. Numai că pentru a pune în practică un asemenea plan e nevoie de autocontrol și răbdare.
  • Unul din lucrurile minunate ale vârstei a treia este că poți să faci ce vrei, oricum nu mai există o a patra în care să-ți pară rău de ce-ai făcut.
  • Se spune că pentru a fi un bun prieten nu e nevoie să dai cine știe ce sfaturi, e suficient să dai atenție și să fii înțelegător.
  • Nimeni nu poate fi salvat dacă nu vrea.
  • Anii m-au învățat că urcușul nu e chiar atât de simplu, pentru că deseori scara e stricată și treptele cedează sub greutate.
  • Povestea cu jertfirea inițială, în virtutea căreia vei fi poate răsplătit cândva, e o idioțenie inventată de adulți pentru a exploata entuziasmul tinerilor. Nu există acolo sus nimeni care să-ți cântărească străduința și să te recompenseze pentru energiile consumate.
  • Anii în care toți te invită să reziști pentru a-ți construi un viitor sunt cei mai buni și nu trebuie risipiți cu gândul la cei care vor urma și care, în orice caz, nu valorează nici măcar a zecea parte din cei care au trecut.
  • Liniștea e teribil de subestimată. Credem că d o stare naturală d ecare ne desprindem zi de zi, dar e exact contrariul; în viață liniștea ne vizitează doar în anumite momente rare, și deseori nici nu ne dăm seama de asta.
  • Nimic nu poate fi controlat și singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să trăim.
  • Să trăiești cu frica permanentă de un pericol nu te ajută să scapi de el, ci doar să arunci pe apa sâmbetei o altă zi a vieții tale.
  • Când durerea celuilalt se apropie prea tare, începi să simți și tu un junghi.
  • Dacă ar trebui sa deschid gura numai atunci când sunt sigur că voi fi ascultat, aș rămâne mut pentru tot restul zilelor.
  • Există zile în care ai vrea să-ți ascunzi ție însuți oribilul adevăr, și anume că anii pe care-i duci în cârcă există și sunt grei ca o piatră de moară.
  • Dacă greșești semănatul, nu te poți aștepta la cine știe ce recoltă.
  • Nu există persoane mai curajoase decât altele. Există doar cei care înfruntă durerea atunci când trebuie înfruntată.
  • Un copil care crește fără unul dintre părinți va fi poate un adult incomplet și nesigur pe el, dar cine crește în ură și violență, nu va ști niciodată să iubească. Și nu există rău mai mare pe care un părinte poate să-l facă.
  • Ceea ce suntem dispare odată cu corpul, însă ceea ce am fost se păstrează în cei dragi.
  • Nimănui nu-i este dat să aleagă locul în care va fi așezat bolul său de sticlă, dacă în liniștita bucătărie a unui bătrân pensionar sau pe o comodă, din coridorul în care va avea loc o tragedie. Soarta, așa se zice, e cea care hotărăște. Și uneori poate stabili că lumea noastră trebuie să se sfărâme în mii de bucăți și că nouă nu ne rămâne decât să agonizăm în speranța că vreun suflet milos trece pe acolo și ne culege de pe jos. Problema e că, aproape întotdeauna, așteptarea e mai lungă decât agonia.
  • Suntem ca niște furnici. Și cu toate astea există unii care-și pierd timpul simțindu-se mai importanți decât furnica de lângă ei.
  • Suntem impuși să învățăm pe de rost ecuațiile, poemul Cinci mai, numele celor șapte regi ai Romei, și nimeni nu ne lămurește cum să înfruntăm spaimele, cum să acceptăm dezamăgirile, unde să găsim curajul pentru a nu fi zdrobiți de durere.

Dacă îți pare interesantă această carte și vrei ca și prietenii tăi să afle despre ea, distribuie articolul.

Cu mai multe postări utile și interesante, te aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știi că mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna!

Postat recent

Cărțile mele cu rețete – un pas către alimentația corectă

Anna Casian-Musteață

„Căsătorie de plăcere” de Tahar Ben Jelloun

Anna Casian-Musteață

14/40: „Fata cu cobza” de Stela Botez

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....