Sunt MAMĂ
Porția de lectură

33/40: „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman

Dacă există o carte în care să îmi fie atât de ciudă pe eroul principal (la prima jumătate), atunci aceasta este „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman. Atât de enervată am fost pentru atitudinea lui și felul de a fi, că vroiam să abandonez cartea. Mi se părea atât de arogant, atât de posac, atât de morocănos, atât de plin de sine. Totuși, am zis că-i mai dau o șansă și voi duce lectura până la final. Și așa m-am îndrăgostit de Ove, un bătrânel de cincizeci și nouă de ani, care a început să iubească viața și oamenii, în ciuda dorinței sale de a muri.

Ove trăiește după principiul „dacă-i cinstit, cinstit să fie!”, nu-i deloc vorbă-lungă, pentru el totul e alb sau negru, iar munca e un soi de eliberare. Despre Ove lumea zice că-i un acrit.

Soția i-a murit de cancer în urmă cu șase luni, iar de atunci viața lui nu mai are sens. De atunci, planifică minuțios cum să-și pună capăt zilelor, pentru că înainte de ea nu trăise și nici după. Însă acest lucru nu se întâmplă. Asta datorită unei familii nou venite în cartier, care-i dă viața peste cap, însă în cel mai frumos mod.

Pe parcursul lecturii m-am bucurat să văd transformarea lui Ove. Dintr-un om care-i credea pe toți drept niște idioți, a devenit „un bunic” darnic, dornic de a-i ajuta pe cei din jur și chiar sentimental. Da, l-am îndrăgit pe acest bătrânel și finalul, chiar dacă nu e tocmai cel mai fericit, mi-a oferit lecția că totul în viața asta se întâmplă cu un scop.

Nu voi scrie multe despre carte. Vreau să o citești și să te convingi că e una bună de tot, dar voi lăsa aici câteva pasaje care mi-au plăcut mult.

NOTIȚE CU CREIONUL

  • Toate drumurile în viață te duc, într-un fel sau altul, spre ceea ce ți-e sortit.
  • E ciudat să rămâi fără părinți la șaisprezece ani. Să-ți pierzi familia cu mult timp înainte să apuci să-ți întemeiezi una a ta. E o singurătate aparte.
  • Faptele îi fac pe oameni ceea ce sunt, nu vorbele.
  • Pentru Sonja, Ove nu era omul posomorât, încuiat și grosolan pe care îl vedeau alții. Pentru ea, Ove era buchetul de flori roz, ușor obosite, de la prima lor cină. Era sacoul maro al tatălui său, puțin prea strâmt peste umerii lui lați și triști. Și era toate lucrurile în care el credea cu atâta putere – dreptate, moralitate și a munci din greu, o lume în care „ce-i cinstit, cinstit să fie!”. Nu pentru medalii, diplome sau bătăi prietenești pe umăr, ci pentru că așa era drept să fie. Iar Sonja înțelesese că nu prea se mai făceau oameni din ăștia. Așa că avea de gând să-l păstreze pe ăsta. Nu-i scria el poezii, nici serenade nu-i cânta și nu-i aducea cadouri scumpe. Dar nici un alt băiat nu mai mersese cu trenul câteva ore în direcția greșită, preț de luni întregi, doar pentru că îi plăcea să stea lângă ea și să o asculte.
  • Se spune că oamenii buni se nasc din propriile greșeli și că, adesea, devin încă și mai buni decât dacă n-ar fi greșit niciodată.
  • Când un om îi dă altuia, nu-i binecuvântat cine primește, ci cel care dă.
  • Orice om trebuie să știe pentru ce se luptă.
  • E greu să recunoști că ai greșit. Mai ales când ai greșit vreme îndelungată.
  • A iubi pe cineva e ca și cum te-ai mutat într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.
  • Moartea e un lucru de mirare. Oamenii își trăiesc toată viața ca și cum moartea n-ar exista și, cu toate astea, moartea e unul dintre cele mai puternice motive de a trăi. Unii dintre noi devin din timp conștienți de ea și trăiesc mai intens, mai încăpățânat, mai cu furie. Unii au nevoie de prezența ei constantă pentru a înțelege antiteza. Alții devin atât de preocupați de moarte încât ajung să o aștepte cu mult înainte ca ea să își anunțe sosirea. Ne e frică de moarte, dar, cel mai mult, ne e teamă că o să-i lovească pe alții, nu pe noi. Cea mai mare frică e că o să ne ocolească. Și că o să ne lase singuri pe lume.
  • Și timpul e un lucru de mirare. Cei mai mulți dintre noi ne gândim doar la ceea ce ne așteaptă peste câteva zile, săptămâni sau ani. Unul dintre cele mai dureroase momente din viața fiecărui om este cel în care își dă seama că are mai mult timp în urma sa decât înaintea sa. Iar când nu mai ai prea mult timp, trebuie să găsești lucruri pentru care să merite să trăiești.

Recomand cartea cu drag!

Pentru a afla și prietenii tăi despre ea, te rog să distribui articolul.

Cu mai multe postări utile și interesante, te aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știi că mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna!

Postat recent

11/40: „Uneori câștigi, alteori înveți” de John C. Maxwell

Anna Casian-Musteață

„Rivalitatea dintre frați” – cartea care m-a ajutat să fac pace între copiii mei

Anna Casian-Musteață

2/40: „Trei motive” de Gabriela Vrânceanu Firea

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....