Sunt MAMĂ
Porția de lectură

35/40: „Scandalul” de Fredrik Backman

Marea descoperire a acestei veri  în materie de autori este Fredrik Backman. Am citit „Un bărbat pe nume Ove” și m-am îndrăgostit de felul de a scrie al lui Backman. De asta, am căutat și alte cărți ale sale și următoarea pe listă a fost „Scandalul”, o carte care mi-a plăcut extrem de mult și pe care am citit-o cu nesaț. E cartea pe care o recomand să fie citită cu o cană de ceai alături și stând sub o pătură călduță. Pentru că „Scandalul” e o carte „rece”, cu multă gheață, care uneori îți lasă fiori pe șira spinării.

Acțiunea se desfășoară într-un orășel mic de la marginea unei păduri, un orășel care trăiește prin și pentru hochei. E un orășel uitat de lume, care are șansa de a-și reveni doar dacă echipa de juniori va câștiga finala campionatului de hochei. Pregătirile sunt în toi, iar copiii și tinerii sunt gata să iasă învingători. Totul ia însă o altă întorsătură în seara în care unul dintre jucători violează o fată. Orașul se împarte în două tabere – susținătorii băiatului și cei ai fetei, iar interesele devin mai importante decât viața unui om.

Mi-a plăcut cartea datorită felului de a scrie al autorului – cu un pic de umor negru pe alocuri, care nu lasă loc de plictiseală, dar și datorită subiectelor abordate – discriminarea și agresiunea sexuală. E o carte diferită de „Un bărbat pe nume Ove”, parcă mult mai profundă și cu mai multe descrieri și analize ale trăirilor eroilor.

De asemenea, mi-a plăcut că Backman ne prezintă orășelul Bjornstad ca pe un oraș obișnuit, cunoscut multora dintre noi. Câte orășele au aceeași soartă? Multe, mai ales în țara noastră. Și cum e un oraș mic, evenimentele care au loc sunt discutate și analizate de fiecare locuitor în parte. Personajele, căci nu avem doar un singur personaj, sunt oameni cunoscuți nouă, cu temeri și trăiri obișnuite, dar și cu mici secrete. Exact ca în viața reală!

Cu toate astea, e greu să-ți dai seama cum vor acționa aceștia și te pomenești la un moment dat că ești spectator, care privește acțiunea dintr-o parte, așteptând să vezi ce se mai întâmplă. În zadar încerci să ghicești ce va urma la următoarea filă întoarsă, căci nu reușești. Tocmai asta îi dă un farmec aparte cărții și o face cu adevărat specială.

NOTIȚE cu creionul

  • Orașele mici trebuie să se scoale devreme dacă vor să ajungă departe.
  • Să n-ai încredere în oamenii care nu iubesc ceva la nebunie.
  • Tot ce clădești, alții pot dărâma. Clădește întotdeauna! Căci, până la urmă, totu-i între tine și Dumnezeu, nu între tine și alții.
  • E o diferență izbitoare între copiii care trăiesc în case unde banii se termină înainte de sfârșitul lunii și cei care nu. Și e important și la ce vârstă înțeleg asta.
  • Unii se nasc cu talent, alții nu. Unii primesc în viață totul de-a gata, alții nu. Dar să nu uitați că, pe gheață, toți sunteți egali. Și mai trebuie să știți un lucru: voința bate întotdeauna norocul!
  • Vrei să te placă lumea? Simplu – urcă pe treapta cea mai de sus a podiumului.
  • Talentul? E ca atunci când dai drumul la doua baloane: interesant nu-i care se ridică mai repede,  ci care are sfoară mai lungă.
  • Un adevăr simplu, de multe ori repetat și de la fel de multe ori ignorat, este că, dacă-i spui unui copil că poate face orice sau că nu e în stare de nimic, îți va demonstra că ai avut dreptate.
  • Să fii părinte înseamnă să te simți tot timpul ca o pătură prea mică. Oricât ai încerca să-i acoperi pe toți, cineva tot îngheață.
  • Ceea ce e comod pentru părinți, nu e neapărat bine pentru copii.
  • Nu îți trebuie mult ca să fii în stare să dai drumul copilului tău în lume, ci îți trebuie tot.
  • Când se naște un copil, părinții visează să fie unic în toate, dar când se îmbolnăvește nu mai vor decât să fie normal.
  • Se spune că omul e un animal de haită, iar ideea asta e atât de bine înrădăcinată, încât prea puțini sunt dispuși să recunoască faptul că, în realitate, cei mai mulți dintre noi nu știu să se poarte într-un grup. Că nu putem colabora, că suntem egoiști sau, cel mai rău: că suntem cei pe care nu-i place nimeni. Așa că repetăm la nesfârșit: „Eu sunt un bun coechipier”, până când ajungem să credem, fără să fim pregătiți să plătim prețul.
  • Lucrul pentru care nu te poate pregăti nimic când ai copii este sensibilitatea. Nu sentimentele, cu sensibilitatea exacerbată.
  • Secretele mari ne fac oameni mici, mai ales când noi suntem cei față de care alții se simt nevoiți să aibă secrete.
  • Se spune că nu se poartă copiii cum vor adulții, ci cum îi văd pe adulți purtându-se. Așa o fi. Dar copiii se poartă, în mare măsură, și cum le spun adulții.
  • Fetelor li se spune de mici că trebuie să facă tot ce pot. Și că va fi de ajuns dacă dau tot ce au mai bun. Când ele însele devin mame, își asigură fiicele că e adevărat – dacă facem tot ce putem, dacă suntem cinstite și muncim din greu, dacă avem grijă de familia noastră și ne iubim unii pe alții, totul se rezolvă. Că totul va fi bine și că n-au de ce să se teamă. Copiii au nevoie de minciuna asta ca să poată dormi singuri în pat, părinții au nevoie de ea ca să se poată ridica din pat dimineața.
  • Și vine o nouă zi. Întotdeauna vine. Timpul merge în același ritm, doar sentimentele au viteze diferite. Fiecare zi poate fi o viață întreagă sau o bătaie de inimă, depinde cu cine o petreci.
  • Dragostea părintească e ciudată. Iubirea față de toți ceilalți oameni are un început, dar cea pentru copii, nu. Pe ei îi iubim brusc, dinainte să existe. Indiferent cât de mult se pregătesc viitorii părinți, cu toții trăiesc o primă clipă de șoc când avalanșa sentimentelor îi lovește din plin, făcându-i să-și piardă echilibrul. E de neînțeles pentru că nu se poate compara cu nimic. E ca și cum ai încerca să descrii senzația de nisip între degete sau de fulgi de nea pe limbă cuiva care a trăit toată viața într-o cameră întunecată. E o senzație de zbor.
  • E atât de ușor să ne convingem unii pe alții să nu mai privim un om ca pe un om. Și, când suficient de mulți tac, o mână de voci pot da impresia că toată lumea urlă.
  • Ura poate fi un sentiment foarte incitant. Lumea e mai ușor de înțeles și mai puțin înfricoșătoare dacă e împărțită între prieteni și dușmani, noi și ei, bine și rău. Cel mai simplu mod de a uni un grup nu e iubirea, căci iubirea e greu de dus, cere sacrificii. Ura e simplă. Așa că primul lucru pe care îl facem într-un conflict este să alegem de care parte vrem să fim, pentru că e mai ușor decât să încerci să gândești din două perspective în același timp. Al doilea e că începem să căutăm dovezi care întăresc ceea ce vrem să credem – lucrurile reconfortante, care fac viața să meargă înainte ca și până atunci. Al treilea este că ne dezumanizăm dușmanul. Iar asta se face în mai multe feluri, dar nici unul nu-i mai ușor decât a-i lua numele.

Recomand cartea cu drag!

Dacă vrei ca și prietenii tăi să afle despre ea, distribuie acest articol.

Cu mai multe postări utile și interesante, te aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știi că mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna!

Postat recent

Cărți și cartonașe cu ajutorul cărora copiii învață TOTUL despre păsări și animale

Anna Casian-Musteață

„Lorelei” de Ionel Teodoreanu

Anna Casian-Musteață

41/40: „O să te tragă curentu” de Vasi Rădulescu

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....