Sunt MAMĂ
Porția de lectură

37/40: „Bărbatul care n-a mai sunat” de Rosie Walsh

„Bărbatul care n-a mai sunat” este cartea de la care am avut așteptări, mai ales că am tot văzut-o prin recomandări la diverși cititori. Pe mine însă nu m-a cucerit de la primele pagini, așa cum promitea. Din contra, nu prea am înțeles prima parte, dar e posibil să fie doar cazul meu. Iar dacă ar fi să-i dau o notă, aceasta ar fi 4 din 5. E un patru cam tras de coadă, însă următoarele două părți ale cărții o salvează oarecum și te face să nu vrei să se mai termine povestea.

Eddie este bărbatul care n-a mai sunat-o pe Sarah, o femeie aflată după divorț, cu un job bine plătit, cu prieteni dragi alături, dar nefericită. În timpul unei plimbări, cei doi se întâlnesc, petrec împreună 6 zile, după care Eddie dispare. Nu scrie, nu sună. Iar Sarah, disperată, îl caută folosindu-și toate mijloacele. De fapt, ea nu știe că tocmai pe el nu ar fi trebuit să-l caute niciodată, căci așa răscolește multe amintiri și, într-un final află că Eddie e fratele prietenei surorii sale, prietenă pe care ea a ucis-o într-un accident rutier, în urma căruia a pierdut și legătura cu sora sa.

***
Până pe la jumătatea cărții evenimentele se derulează cu încetinitorul, ceea ce nu aș putea spune că mă încântă. Mi se pare că autoarea a cam bătut pasul pe loc cu începutul poveștii, însă bine că a știut unde să se oprească și să adauge acea „doză de sare și piper”, care te face să nu vrei să lași cartea din mână. Trebuie însă să ai răbdare până ajungi să-i simți gustul…

La un moment dat am criticat-o destul de dur pe eroina principală. Nu înțeleg nici acum cum e posibil ca, nefiind la vârsta adolescenței, să te comporți ca o fetișcană. Cum te poți îndrăgosti în câteva clipe de cineva, cum te poți arunca în brațele lui și cum, dacă el nu te mai caută, să-l cauți tu și să fii atât de insistentă? Mai cu seamă că toți din jur îți spun că ar fi bine să o lași baltă.

Se vede că eu sunt mai puțin romantică și privesc altfel lucrurile, însă nu mi-a plăcut deloc de Sarah. E prea copilăroasă și are un comportament de adolescentă îndrăgostită. În schimb, îmi place de ea pentru relația pe care o are cu prietenii săi. E loială și mereu gata să sară în ajutor. Chiar și în relația cu părinții săi e aproape perfectă. Dar iată la capitolul „dragoste”, mai are încă de lucrat. Dovadă e și primul divorț.

Nu vreau să credeți că am văzut doar părțile negative ale cărții. Nu. E o poveste frumoasă, romantică, însă prima parte pe mine pur și simplu nu m-a prins. Dar am mai spus, e posibil să fie doar cazul meu. În rest, cartea e ca un labirint – parcă mergi pe un drum și, când ești gata să ajungi la final, afli că nu acela e sfârșitul și trebuie să o apuci pe o altă cale.

E o carte despre căutare a propriei liniști, despre luptă, împăcare, acceptare și regăsire. E o carte din care fiecare cititor va învăța și poate pentru unii va fi „cartea anului”.

Notițe cu creionul

  • Poate fi frustrant să-i vezi pe toți cum se plâng de probleme, dar niciodată nu vor să discute despre soluții. Se cred victimele altora, ale lor înșiși, victimele lumii.
  • Niciodată nu suntem prea bătrâni sa tânjim după cineva.
  • De ce nu spune nimeni că o inimă frântă nu e doar o metaforă?
  • Viața e prea scurtă ca să te ții după cineva care te face să te simți groaznic.
  • E mai bine să te concentrezi pe ce ai decât pe ce nu ai.

Recomand cartea cu drag! Să aveți însă un pic de răbdare cu începutul.

Pentru a afla și prietenii voștri despre această carte, vă rog să distribuiți articolul.

Cu mai multe postări utile și interesante, te aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știi că mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna!

Postat recent

„Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee

Anna Casian-Musteață

„Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak

Anna Casian-Musteață

30/40: „Fiica negustorului de mătase” de Dinah Jefferies

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....