Sunt MAMĂ
Porția de lectură

42/40: „Ceea ce nu poate fi ascuns” de Agnes Martin-Lugand

„Anumite lucruri, anumite situații sau persoane lasă urme de neșters, pe care totuși le credem ascunse undeva foarte adânc în noi”. Aceasta e una dintre ideile cu care am rămas de pe urma lecturării cărții „Ceea ce nu poate fi ascuns”. Oricât de mult nu ne-am strădui să ascundem unele lucruri sau emoții, oricâte secrete am avea, ele oricum vor ieși la iveală, mai devreme sau mai târziu. Pentru că nimic nu poate fi ascuns.

***

Cartea spune povestea lui Renie, care are o agenție de comunicare împreună cu prietenul său, Paul. Acesta îi este mai mult decât prieten, ci mai degrabă un frate mai mare, care îi cunoaște absolut toate secretele, dar și are grijă de buna creștere a fiului acesteia – Noe – de 17 ani. Renie este fericită, însă tinerețea nu i-am fost deloc ușoară. A lucrat mult pentru a ajunge acolo unde este acum și, mai ales, pentru a-și crește singură copilul și a-i oferi cele necesare.

Dedicată muncii sale, Renie ajunge într-o zi să lucreze alături de iubitul său din tinerețe, de care s-au despărțit în urmă cu 17 ani. Această reîntâlnire îi dă viața peste cap, dar este nevoită să accepte totul și să recunoască un adevăr despre care nu mulți cunosc. Va fi o alegere grea, căci unele lucruri nu pot fi ascunse…

***

Cartea e una captivantă. Eu am citit-o timp de o zi și o noapte, căci pur și simplu nu o puteam lăsa din mână. E genul de carte care se citește ușor, spune o poveste ce te ține în suspans și e numai bună pentru o seară relaxantă, când nu vrei să îți bați capul cu lecturi sofisticate. Totuși, îți oferă și teme de gândire.

Ca și mamă, am judecat-o aspru pe Renie:

  • Aceasta, atunci când a rămas însărcinată, și-a urât copilul și chiar își dorea să îl piardă. Aici nu am putut-o înțelege, mai ales că cei din familie îi oferiseră tot sprijinul. Cu toate acestea, ea a născut un băiat de care s-au îndrăgostit imediat și pe care l-a crescut și educat cu toată puterea ei de mamă.
  • Apoi, din nou am judecat-o atunci când a ales să îi ascundă adevărul tatălui copilului și a decis să-l crească singură.
  • Am judecat-o și atunci când ea a refuzat ajutorul tuturor. Nu e ușor să crești singură un copil…

Minciunile ies la iveală și nimic nu poate fi ascuns – o dovedește și povestea lui Renie. De asta, cel mai bine e să nu ne înglodăm în neadevăruri, ci să încercăm întotdeauna să fim sinceri cu cei din jur și, mai ales, cu noi înșine. Realitatea pe care ne-o creăm, uneori ne poate taxa dur.

Recomand cartea cu drag!

Dacă credeți că și prietenii voștri trebuie să afle despre ea, voi fi recunoscătoare dacă veți distribui articolul.

Cu mai multe postări utile și interesante, vă aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știți că mă găsiți și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna!

Postat recent

32/40: „Bucuria Ordinii” de Marie Kondo

Anna Casian-Musteață

„Fă-ți patul” de William H. McRaven

Anna Casian-Musteață

38/40: „Simplitatea contează” de Erin Boyle

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....