Sunt MAMĂ
În lumea jocului

5 jocuri cu păpădii + poezie și ghicitoare

Ador primăvara pentru multitudinea de culori și pentru frumusețea sa nemărginită. Primăvara e despre liliac, lalele, narcise, lăcrămioare, bujori și păpădii. Mai ales despre păpădii, aceste bucăți de soare, care ne bucură ochiul în fiecare an, începând cu luna aprilie.

Când am fost în sat la părinții mei, în vacanța de Paște, Cecilia și Stelian au cules câte un buchet de păpădii pentru bunica și bunelu, dupa care au făcut cu ele diverse jocuri.

Dans cu păpădii
Cecilia și-a amintit cântecul „Păpădie”, l-a cântat și a dansat prin ograda bunicilor cu buchețelul de păpădii. Frumos cântecul, nu? Păcat să nu fie cântat mai cu seamă în luna aprilie, când păpădiile înfrumusețează natura.

Buchețele de păpădii
Florile nu trebuie rupte, asta știu copiii, dar presupun că nu ai rezistat tentației de a-i dărui bunelului un buchet de păpădii chiar de ziua lui. Eu nu am fost cu ei atunci când le-au cules, dar am purtat din nou cu ei o discuție și le-am explicat cât de important e să nu rupem florile – sursa de hrană pentru albinuțe.

Numărătoarea păpădiilor
Copiii au decis să numere păpădiile culese și le-au aranjat în buchețele câte 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10.

Inel din păpădii
Cecilia își face inele din orice, astfel că nu putea să nu-și confecționeze unul și din păpădii, mai ales că un inel de culoare galbenă nu prea a avut ocazia să-și facă.

Prindem păpădii în păr
Coronițe din păpădii eu nu pot împleti, dar nici nu aveam suficiente flori pentru a face una. Totuși, Cecilia a decis că păpădiilor le stă bine în părul ei și le-a prins la agrafe.

Poezie despre păpădii
Pentru că luna aprilie e luna păpădiilor, le-am propus copiilor o poezie despre aceste flori.

Joc cu păpădii
Din bănuți stropiți cu soare
Ce dau grădinii culoare,
Mâini micuțe meșteresc,
Coronițe împletesc,
Iar din tije, cu răbdare,
Fac brățări și lănțișoare.
– Ia te uită, ce domnițe,
Și-au prins stelele-n cosițe!
(Exclamă invidioși
Trei flăcăi – trei Feți-Frumoși)
Haideți, sabii să lucrăm,
De zmei să le apărăm!
(Autor: Cristina Ungureanu) Sursa: Copilul.ro 

Ghicitoare despre păpădie
Dacă am făcut jocuri cu păpădii, am cântat, am spus poezii, e timpul și pentru o ghicitoare.
Zeci de umbreluțe mici,
S-au unit să fac-o floare,
Dar trecu vântul pe-aici
Și le risipi în zare.
(Păpădia). Sursa – Qbebe.ro

Tu ce jocuri cu păpădii pentru copii cunoști?

Las aici două dintre fotografiile cu păpădii făcute anul trecut, pe 1 mai, când copiii mei au descoperit un lan cu muuuulte păpădii, au alergat printre ele și s-au bucurat de timpul frumos petrecut împreună.

Acum, scriind acest articol, mi-am amintit că și pe blogul Copilăria Mămicilor există un asemenea articol. Frumos și creativ. Vezi AICI despre ce e vorba.

Pentru alte idei de jocuri, nu ezita să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului, dar și să mă urmărești pe Instagram, Pinterest și Facebook.

Postat recent

Cărțile „1000 de activități pentru copii isteți” – ideale pentru timpul liber

Anna Casian-Musteață

Jocuri de exterior pe care să le încerci vara aceasta cu copiii

Anna Casian-Musteață

Calendarul nostru de Advent din acest an. Idei de activități pentru întreaga familie

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....