Sunt MAMĂ
Porția de lectură

8/50 (2021): „Călătoria către sine. Memoriile unui psihiatru” de Irvin D. Yalom

După cartea „Educație siberiană” de Nicolai Lilin, „Călătoria către sine” de Irvin D. Yalom este cartea de memorii/biografie care îmi place cel mai mult dintre toate cele citite până acum. M-a captivat de la primele pagini și, deși nu am mai citit nimic scris de acest autor, la cât de frumos își descrie cărțile, cu siguranță le voi citi în perioada care urmează.

Irvin D. Yalom este un psihanalist, psihiatru și scriitor american. Potrivit Wikipedia, este doctor în medicină, autor a numeroase lucrări de specialitate, devenite ulterior cărți de referință în domeniu, precum și câteva romane, în care experiența în psihoterapie se împletește cu pasiunea pentru filosofie, căutarea sensului ultim al existenței umane constituind scopul personajelor, frumos camuflat în dialoguri incitante.

În cartea „Călătoria către sine”, Yalom face o retrospectivă a vieții sale. De asemenea, aici povestește cu lux de amănunte cum a ajuns să scrie anumite cărți, cum a ales personajele, dar și prin ce greutăți a trecut pentru a ajunge atât de cunoscut. Cartea a fost scrisă atunci când avea 85 de ani și prin intermediul ei își este propriul terapeut, căci își analizează trăirile și diversele momente de cotitură. Astfel, face terapie cu el însuși. Pentru mine, care nu prea cunosc multe despre acest domeniu, a fost chiar interesant să aflu detalii din culise, să văd „cu ce se mănâncă” terapiile cu un psihiatru/psiholog.

Având deja o vârstă înaintată, autorul nu se jenează să recunoască faptul că în unele momente e confuz, că uită unde se află sau ce trebuie să facă. E o dovadă a bătrâneții și el acceptă asta, ceea ce îl îndeamnă și pe cititor – să nu-și ascundă defectele și să accepte viața cu tot ce oferă ea. Mai mult chiar, Yalom consideră că este foarte bine să ne acceptam vulnerabilitățile.

Deși nu îi cunosc opera lui Irvin D. Yalom, am avut impresia că, prin intermediul acestei cărți, își ia la revedere de la cititori. De parcă ar fi biletul de adio și cumva mă simt norocoasă să fiu contemporană cu el.

Mi-a plăcut cartea. E plină de detalii și cred că exact așa ar trebui să arate o biografie. Este ca o spovedanie, în care Yalom „se deschide” în fața cititorilor.

O recomand cu mare drag!

Postat recent

41/40: „O să te tragă curentu” de Vasi Rădulescu

Anna Casian-Musteață

„Pași pe calea sfințeniei: cum să creștem copii iubitori de Dumnezeu” de Elizabeth White

Anna Casian-Musteață

38/40: „Simplitatea contează” de Erin Boyle

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....