Sunt MAMĂ
Familie

9 ani de la cununie. 9 lucruri despre NOI

De 9 ani împreună. De 9 ani e cel care mă motivează să urc mai sus, cu el de mână.

Azi vreau să împart cu voi 9 lucruri despre noi:

1.El e din Râșcani, eu din raionul Hâncești. Prin clasa a 5-a am început să ne scriem scrisori. Ne-am tot scris până prin clasa a 10-a.
2.Prima dată ne-am întâlnit în noiembrie 2010 și de atunci nu ne-am mai despărțit
3.În ianuarie 2010, după 2 luni de la prima întâlnire, m-a cerut de soție
4.Suntem unul pentru altul cei mai buni prieteni, apoi iubiți
5.Eu sunt cea care lasă de multe ori mâinile în jos, El e cel care își ridică ochii spre Cer și zice „cum o vrea Domnul”
6.Dacă eu sunt cea care vorbesc mai mult, El e cel care ascultă, tace și analizează, apoi vorbește
7.El – balanță, eu – vărsător
8.Niciodată nu mi-au plăcut băieții cu ochi albaștri și blonzi. El are ochii de această culoare și e blond. În schimb, întotdeauna mi-am dorit să am un soț care să poarte ochelari. El e! Lui i-au plăcut dintotdeauna fetele smolite și plinuțe. M-a găsit! Ne-am găsit, mai bine zis.
9.Eu sunt cu studii în teologie și jurnalism, El – în telecomunicații. În timp ce am practicat jurnalismul, mulți ani am fost dăscăliță în biserică. De când sunt mamă, practic doar jurnalismul, iar El mi-a luat locul în biserică. Eu mă pricep acum să fiu mamă și jurnalistă, El – tată și dascăl. Așa am ajuns să împărțim cumva aceleași joburi și îmi convine perfect. Până la urmă, echilibrul e cel mai important.

Aș mai scrie multe, căci atâtea ne-au legat și ne leagă în acești 9 ani. Dar spun doar atât: sunt o norocoasă să-l am!

Postat recent

Copiii nu sunt trofee!

Anna Casian-Musteață

Mamă, tată, NU VĂ MAI CERTAȚI!

Anna Casian-Musteață

Cum să petreci distractiv, împreună cu copiii, ziua de 9 mai

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....