Sunt MAMĂ
În lumea jocului

Activitate pentru copii: Porumbelul – simbolul Păcii

Anual, pe data de 21 septembrie, este sărbătorită Ziua Internațională a Păcii. Aceasta este dedicată păcii, dar în special absenței violenței și a războiului. Eu cred că noi ar trebui să ne bucurăm zilnic că avem parte de pace, că ne putem crește în liniște copiii și putem trăi fiecare clipă așa cum ne-o dorim.

Simbolul păcii este porumbelul cu ramură de măslin în cioc. Acesta reprezintă pasărea aducătoare de vești bune (povestea biblică a potopului lui Noe), pasărea speranței, armoniei, purității, prieteniei, dragostei.  

Despre porumbelul păcii copiii mei au aflat din cartea „Biblia ilustrată pentru copii” (editura Girasol) de la Librarius. Deși au mai văzut porumbei în Scuarul Catedralei, la bunica, în parc, la biserică, niciodată nu le-am povestit despre această pasăre. Am hotărât s-o fac cu ajutorul unei activități: am desenat și decupat porumbei, dupa care i-am prins la geam, să ne amintească cât de importantă e pacea și cât de mult ar trebui s-o prețuim.

De asemenea, în cadrul activității ne-am amintit pasaje din Biblie, unde mai apare porumbelul – copil fiind, Iisus Hristos ia o bucată de lut și o transformă în porumbel, la Botezul lui Iisus Hristos apare un porumbel deasupra capului, iar în Vechiul Testament – porumbelul îi vestește lui Noe că potopul s-a sfârșit.

Mai apoi, am învățat împreună o poezie tare frumoasă, scrisă de Elena Farago.

Un porumbel
Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!…
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi-aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!…
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă – Noapte bună!…

Pentru mai multe idei de jocuri și activități pentru copii, te invit să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului, iar pentru recomandări de cărți, produse de îngrijire și rețete delicioase și sănătoase, mă poți urmări pe Instagram și Pinterest.

Postat recent

30+ idei de activități pentru o vară de neuitat la bunici

Anna Casian-Musteață

Jocuri de exterior pe care să le încerci vara aceasta cu copiii

Anna Casian-Musteață

Activități pentru o seară de vară petrecută în sânul naturii

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....