Sunt MAMĂ
În lumea jocului

Activități cu frunze pentru copiii de 2+ ani

Ador toamna! Anume în acest anotimp ies cu copii la plimbare cu mâinile goale și revin acasă un o căldare plină cu frunze și alte bogății din natură, pe care le utilizăm în cadrul proiectelor handmade. În acest weekend ne-am jucat cu frunzele și am făcut diverse activități, pe care ți le prezentăm și ție. 

La adunat de frunze

Prima activitate pe care am făcut-o cu ajutorul frunzelor a fost să… adunăm frunze. În timpul unei plimbări, am umplut o căldare cu frunze de la toți copacii pe care i-am întâlnit în cale. Copiilor le-a plăcut mult această activitate, mai cu seamă că le-am spus că nu au voie să rupă frunzele verzi de pe ramuri. 

Culorile frunzelor de toamnă

Din multitudinea de frunze aduse acasă, am încercat să observăm culorile acestora. Astfel, copiii au învățat că frunzele pot avea toamna culoarea cafenie, roșie, galbenă, verde deschis.

Noțiunile „mare-mijlociu-mic”

Le-am propus copiilor să sorteze frunzele în dependență de mărimea acestora. Am obținut trei grămăjoare cu frunze mari, mijlocii și mici.

Buchețele din frunze

Nimic nu-i mai frumos decât să primești de la copiii tăi un buchețel de frunze, aranjat chiar de ei. Le-am dat câte un pahar fiecăruia, iar ei și-au ales cele mai frumoase frunze, din care au făcut câte un buchețel. „Pentru tine, mama!”, mi-au zis, dupa care am pus buchețelele în pahare, iar acum le admirăm și ne bucurăm de frumusețea lor.

Puzzle din frunze

Cecilia și Stelian adoră puzzle-urile, astfel că încerc să le fac un asemenea joc din ce am la îndemână, iar frunzele sunt chiar foarte potrivite pentru asemenea activitate.

Animăluțe din frunze

Avem la dispoziție sute de imagini cu idei de animăluțe și alte figurine pe care le putem face din frunze. Noi am ales câteva frunzulițe, pe care le-am lipit pe hârtie, aranjându-le astfel încât să obținem o broască țestoasă și un puișor. 

Cărui copac aparțin frunzele?

Aveam cumpărată de mai demult o cărticică de colorat  intitulată „Toți copacii au și nume, însă eu nu știu a-l spune”. O țineam pentru diverse activități și iată că acum i-a venit timpul. Cu ajutorul acesteia copiii au învățat denumirile diferitor copaci și cum arată frunzele lor, iar azi au făcut asociere între copacii din imagine și frunzele adunate de noi, descoperind cărui copac îi aparțin acestea.

Asocierea frunzelor și a numerelor

Aceasta e una dintre activitățile preferate de copiii mei, care adoră să facă asocieri între numere și diverse obiecte. Astfel, tot ce au trebuit să facă a fost să atribuie frunze  fiecărui număr din imagine.

Colorăm frunze

Cu ajutorul cariocelor și a creioanelor colorate, Cecilia și Stelian au desenat conturul frunzelor, dupa care le-au colorat dupa bunul lor plac.

Bătaie cu frunze

Una dintre cele mai distractive activități pe timp de toamnă este o bătaie cu frunze. Noi asta am făcut. Păcat că nu a avut cine să ne facă o fotografie…

Ce zici, data viitoare când mergi la plimbare cu copilul, faci plinul cu frunze?

Pentru a vedea și alte idei de jocuri, cât și recomandări de carte, rețete și confesiuni din viața mea de mămică, nu ezita să mă urmărești pe Instagram sau să dai un like paginii de Facebook a blogului.

Postat recent

Vara la bunici: Cum să-i oferi copilului tău o vacanță de vară de neuitat, departe de oraș

Anna Casian-Musteață

Proiect de reciclare: Confecționăm broască țestoasă din sticlă de plastic

Anna Casian-Musteață

Învățăm culorile și numărarea până la 10 cu ajutorul elasticelor și a agrafelor

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....