Sunt MAMĂ
Porția de lectură

Biblioteca celor mici: Cărțile copiilor, scrise de Ioana Chicet-Macoveiciuc

În biblioteca noastră, cărțile scrise de Ioana Chicet-Macoveiciuc ocupă un loc de cinste. Ce-i drept, încă nu pe avem pe toate 12, dar vine în curând Sfântul Nicolae și Moș Crăciun, care neapărat le va aduce câte o carte. M-au tot întrebat mămicile despre ce cărți recomand pentru copiii de orice vârstă. Ei bine, astea sunt tocmai potrivite atât pentru bebeluși, cât și pentru picii voinici de 8-10 ani. Sunt povești frumoase, pe care și noi, părinții, le citim cu mare plăcere, iar paginile colorate ne duc cu gândul la copilăria noastră.

Iată ce cărți scrise de Ioana Chicet-Macoveiciuc avem în bibliotecă:

„Te iubesc orice-ai face”
„Te iubesc orice-ai face” este prima carte pentru copii, scrisă de Ioana Chicet-Macoveiciuc. Este o carte despre năzbâtiile copiilor, pe care autoarea le numește atât de frumos – experimente. Cecilia a îndrăgit-o pe Ema de la primul experiment și acum, când face vre-o poznă, spune că ea face un experiment, ca Ema. 
Cartea ne învață pe noi, părinții, să reacționăm cu blândețe la micile trăsnăi ale copiilor (ei doar le fac din curiozitate și din dorința de a descoperi mai multe lucruri) și să nu uităm să le spunem mai des TE IUBESC, decât NU E VOIE. Iar copiilor le oferă o lecție de viață și vine ca o asigurare că, indiferent de boacănele pe care le fac și cu care ne necăjesc uneori, noi îi vom iubi și le vom fi alături, ORICE AR FACE…

„Mami, e gata?”
De câte ori, atunci când preparați ceva gustos la bucătărie, i-ați auzit pe Micii Pofticioși întrebându-vă: „MAMI, E GATA?”. Sunt sigură că de fiecare dată. Ei bine, despre aceste momente de nerăbdare a copiilor a scris Ioana în cea de-a doua carte a sa, intitulată atât de sugestiv „Mami, e gata?”. Cartea conține descrierea aventurilor haioase trăite în bucătărie de orice părinte, împreună cu copiii săi. Iar ca surpriză, autoarea ne oferă și câteva rețete delicioase, pe care familia noastră s-a aventurat și le-a preparat (dar despre asta voi scrie într-un alt articol).

Toate cele 50 de pagini atrag ca un magnet copiii, care se împrietenesc repede cu Ema (din „Te iubesc orice-ai face”) și cu frățiorul său Eric. Iar cele 11 rețete, din ingrediente sănătoase, chiar nu pot sta cuminți în carte, ci se cer imediat transferate în farfurie.

„Băiețelul cu aripă de fluture”
Aceasta este cea de-a treia carte scrisă de Ioana Chicet-Macoveiciuc și de data aceasta nu-i are ca eroi principali pe Ema și Eric, ci pe David, un băiețel-luptător, născut cu o aripă de fluture în locul mânuței.  Pe mine m-a emoționat mult această carte și o consider potrivită nu doar pentru copii, ci chiar indicată părinților, să o citească și să înțeleagă odată pentru totdeauna că noi toți suntem speciali prin felul nostru de a fi, de a ne comporta, îmbrăca, mânca și ar fi bine să nu mai punem oamenilor etichete.

Noi am citit seara cartea, iar a doua zi am mers la policlinică. Acolo Cecilia a văzut o femeie cu Sindromul Down. A privit-o mult timp, fără să spună nimic, după care am auzit-o: „Mami, nu-i așa că tanti e un pic mai diferită, ca băiețelul cu aripă de fluture? Dar ea e ca noi, ca toți…”. M-am topit atunci și am înțeles că, chiar dacă nouă ni se pare că cei mici nu ascultă atent ceea ce le citim, touși ei înregistează în căpșorul lor absolut tot și ne arată cât de multe știu, exact atunci când ne așteptăm mai puțin.

„Împreună”
Din prima zi când am aflat despre cartea asta, am știut că ea va fi pe placul copiilor mei. Nu am dat greș atunci când am cumpărat-o, pentru că de câteva luni noi o citim în fiecare săptămână, iar copiii au învățat din ea lucruri tare frumoase. Ilustrațiile sunt superbe, ca de obicei, iar poveștile – adevărate soluții pentru problemele mici și mari, așa cum spune chiar autoarea, Ioana Chicet-Macoveiciuc.

Este o carte extraordinară, care vine în ajutor părinților, oferind istorioare cu soluții pentru diverse situații – atunci când în familie apare un nou membru, când copilul este prea nervos, când copiii nu vor să-și spele dințișorii, când trebuie să meargă la grădiniță, să renunțe la scutec sau la suzetă, să accepte să stea în scaunul auto, etc.

„Crăciunul perfect al Emei”
Chiar dacă Crăciunul e iarna, noi citim din această carte anul împrejur. E o cate atât de frumos colorată, cu o poveste atât de minunată. Dupa  prima lectură, ambii copii au zis că vor să vină mai repede Crăciunul, să primească daruri și să fim câteva zile toată familia împreună. Așa ca în familia Emei…

Cu-minte de Crăciun”
O! Cartea asta m-a emoționat… Mi-am amintit de copilăria mea și de năzbâtiile pe care le făceam tocmai când părinților le era viața mai dragă. Îmi place mult cartea că vine cu explicații asupra faptului că cei mici nu pot primi întotdeauna ceea ce doresc pentru că fie nu sunt suficient de pregătiți, fie acel obiect nu este util. Copiilor le place să se distreze împreună cu Ema și Eric, să facă cunoștință cu Moș Crăciun și să aștepte cadouri. Cui nu-I plac darurile?

„Vacanța pofticioșilor”
Călătorind prin lume în timpul vacanțelor, copiii au parte de experiențe grozave, dar care uneori vin cu frici. Ei bine, această carte îi ajută să învingă aceste temeri și vine cu lecții prețioase. Este foarte important ca cei mici să înțeleagă faptul că toate pot fi rezolvate dacă avem puținărăbdare și discutăm cu cei dragi despre aceste frici.

„Adevărul gol-goluț”
Încă de mici  le spunem copiilor că nu e bine să umble în pielea goală, că unele părți ale corpului trebuie ascunse, că băiețeii sunt diferiți de fetițe. Și de fiecare data apare întrebarea „DE CE?”. Această carte vine să răspundă celor mai incommode întrebări,oferind soluții pentru diverse situații jenante. Este o carte cu dialoguri simpatico despre intimidate, corp, străini și limite, pe care trebuie să o aibă fiecare copilaș.

„Vrei să-ți spun un secret despre mami?”
Dupa ce le-am citit copiilor cartea, prima întrebare a fost: „Mami, dar ce ne poți spune despre copilăria ta?”. E o carte care trezește amintiri, dar și îi face pe cei mici curioși. E o carte plină de iubire. Care este sursa de energie a mamelor? Veți afla împreună cu copiii din „Vrei să-ți spun un secret despre mami?”!

Dacă sunteți în căutare de cadouri pentru copilașii voștri sau pur și simplu vă doriți o nouă carte în biblioteca celor mici, să știți că cea mai potrivită alegere sunt cărțile scrise de Ioana Chicet-Macoveiciuc. Pe toate le găsiți pe elefant.md.

Vă rog să distribuiți acest articol, ca să ajungă la cât mai mulți părinți.

Pentru mai multe postări utile și interesante, vă aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știți că mă găsiți și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mama de doi!

Postat recent

22/40: „Bucuria de a avea totul” de Bonnie Fuller

Anna Casian-Musteață

„O mare de lacrimi” de Ruta Sepetys

Anna Casian-Musteață

„O iubeam” de Anna Gavalda

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....