Sunt MAMĂ
Confidențe

Când am plâns pentru toți copiii bolnavi

Cui nu i s-a întâmplat ca cel mic să facă o banală răceală, o bronșită/laringită sau să sufere de alte boli simple ale copilăriei? Prin asta trece orice copil, iar nouă, părinților, ni se par cele mai grele suferințe. Asta până când ajungem să ne vedem copiii trecând prin experiențe cumplite, petrecând zile în șir prin spitale, administrându-li-se zeci de injecții. Atunci înțelegem că o simplă răceală este…doar o simplă răceală.

În toată perioada de spitalizare am văzut atâția copii bolnavi, câți nu credeam că voi vedea vreodată. Copii cu diagnoze strașnice, dar atât de puternici și zâmbitori, încât nu îți vine să crezi că ei chiar sunt suferinzi și în spatele zâmbetului lor se ascunde o boală cruntă.

Zi și noapte am plâns la căpătâiul copilului meu și m-am rugat la Dumnezeu să îl trateze, dar nu am putut fi indiferentă față de ceilalți copilași. Am plâns pentru fiecare dintre ei, m-a durut sufletul pentru fiecare și le-aș fi dat și lor sănătatea mea, doar să știu că se fac bine… Pentru că, da, copiii altora sunt și copiii noștri, iar noi suntem mamele tuturor copiilor din lumea întreagă.

Sursa foto – Unsplash

Postat recent

De Paște, să dăm prioritate lucrurilor cu adevărat importante!

Anna Casian-Musteață

Scrisoare pentru FATA MEA

Anna Casian-Musteață

Dupa naștere sunt altfel. Și-mi place!

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....