Sunt MAMĂ
Porția de lectură

Carte de citit de Crăciun – „Vine Crăciunul” de Marie Duval și Alain Jost

Luna decembrie e cu adevărat magică, nu doar pentru că vine Moș Crăciun și împodobim bradul cu cei mici, dar pentru că, în primul rând, în această lună se naște Micul Prunc Iisus. În decembrie pregătim cadouri pentru cei dragi, cântăm colinde, aducem zâmbetul pe buzele celor mai triști ca noi, iar împreună cu copiii citim cărți despre nașterea lui Iisus, Moș Crăciun și despre obiceiurile legate de Crăciun. 

Azi, când mulți dintre voi sărbătoresc Nașterea Domnului (noi sărbătorim pe data de 7 ianuarie), vreau să vă povestesc despre una dintre cărțile tematice preferate de Stelian și Cecilia, potrivită pentru a fi citită în luna decembrie/ianuarie. Este vorba despre „Vine Crăciunul”  de Marie Duval și Alain Jost, o carte colorată, cu ilustrații superbe și conținut interesant.

Despre „Vine Crăciunul” autorii spun: „În acest album minunat vei descoperi toate ingredientele pentru a petrece cu bine sărbătorile: două povești de spus la gura sobei, însoțite de câteva delicioase rețete de biscuiți și de numeroase idei pentru a-ți împodobi bradul!”.

Cele două povești „Cel mai frumos brad de Crăciun” și „Scrisoarea spiridușilor”, frumos ilustrate, ne ajută să petrecem seri magice alături de copii. Tot în carte am găsit și colindul „O, brad frumos”, pe care îl cântăm cu copiii, dansând fericiți lângă micuțul nostru brad, împodobit cu atâta dragoste de ei.

Cartea include și trei rețete delicioase: biscuiți „Stelele bunicii”, biscuiți cu alune și biscuiți belgieni. Rețeta biscuiților belgieni am făcut-o și noi și au ieșit delicioși. Cel mai important însă este faptul că i-am preparat împreună cu copiii, care de fiecare dată sunt entuziasmați și bucuroși să ne ajute la prepararea bunătățurilor. 

În „Vine Crăciunul”  am găsit și 7 idei de activități, explicate pas cu pas, care ne ajută să petrecem momente frumoase cu cei mici: stea mobilă tridimensională, podoabe pentru bradul de Crăciun, brăduț de Crăciun, înger cu surprize, Moș Crăciun de pus la fereastră, o ghirlandă minunată și coroniță de Crăciun. Coronița de Crăciun am meșterit-o și noi.

Cartea „Vine Crăciunul”  de Marie Duval și Alain Jost este potrivită pentru a o avea în biblioteca familiei și de a reveni la ea în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, dar și pentru a o face cadou. O găsești la Librarius, la prețul de 68 lei.

AICI găsești și alte cărți tematice, care să te ajute să aduci aproape magia sărbătorilor de iarnă.

Lectură plăcută, activități frumoase și Sărbători luminate să ai alături de familie și cei dragi!

Pentru a vedea și alte recomandări de cărți pentru copii, nu ezita să dai un like paginii de Facebook a blogului, dar și să mă urmărești pe Instagram și Pinterest.

Postat recent

„Vinil” de Igor Guzun – cartea de care nu m-aș despărți niciodată

Anna Casian-Musteață

„Mica enciclopedie HYGGE – rețeta daneză a fericirii” de Meik Wiking

Anna Casian-Musteață

5/40: „Komayo. Povestea unei gheișe” de Nagai Kafu

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....