Sunt MAMĂ
Porția de lectură

Carte pentru copii: „Călătorie printre ierburi și lumină” de Iulia Iordan

Îmi plac plantele de când mă știu. Mama mea crește acasă diverse plante, de la aromate, până la decorative, astfel că mi-a cultivat dragostea față de natură încă de mică. Acum, că sunt mamă, îmi doresc ca și copiii mei să îndrăgească mediul înconjurător, să le placă să descopere și să afle lucruri noi despre animale și plante. De aceea, atunci când mergem la bibliotecă, neapărat împrumutăm și o carte din care le-aș putea citi despre flori, copaci, diverse ierburi. Zilele trecute am descoperit o nouă carte la acest capitol, o carte pe care eu am îndrăgit-o de la prima pagină.

„Călătorie printre ierburi și lumină” de Iulia Iordan chiar este o călătorie în lumea plantelor și a jocului. Știm cu toții că există diverse jocuri care implică denumiri de plante, de aceea în această carte ele sunt foarte bine descrise, astfel încât cei mici să le poată juca atât singuri, cât și în echipă.

De aici am învățat alături de copiii mei despre busuioc, cicoare, pătlagină, sânzâiene, floarea-soarelui, păpădie, urzică, trifoi și despre importanța acestora. Împreună cu Luli, eroina, am vizitat serele tatălui său, acolo unde crește diverse plante, am răsfoit cărțile de pe rafturile tatălui și am jucat „Trifoiul”, „Cursa păpădiilor”, „Frunze”, „Colecționarul”, „Botanist sau grădinar?”, „Galben”, „Flori, fete sau băieți” și „La piață”. Despre aceste jocuri vreau să vă povestesc în următorul articol, așa că urmăriți blogul, pentru a nu rata câteva idei faine pentru a petrece timpul cu copiii.

De asemenea, Luli ne-a învățat cum să preparăm băutură dulce de busuioc, pate din semințe de floarea-soarelui, pesto de pătlagină și salată de păpădie. Tot de la ea am învățat să facem baie de sânzâiene, macerat de urzici, pulbere de cicoare, rouă de zânziene, sirop pentru tuse din trifoi roșu și vopsea verde din plante.

Dupa ce am terminat de citit cartea, ambii copii au spus că în zilele ce urmează, vom porni în căutarea plantelor pentru a face un ierbar. Mai mult chiar, își doresc să punem la presat diverse ierburi și să creăm un mic îndrumar cu plante. Iar eu abia aștept să-i văd cum vor studia florile, frunzele și mă vor întreba ce denumire are fiecare.

Recomand cu drag această carte!

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l ca să ajungă la cât mai mulți părinți, care trebuie neapărat să afle despre cartea „Călătorie printre ierburi și lumină” de Iulia Iordan.

Te aștept pe pagina de Facebook a blogului, acolo unde vin zilnic cu postări interesante și utile. De asemenea, mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Nu uita: Dacă vei ști să privești bine o plantă, îți va spune singură povestea ei!

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Postat recent

29/40: „Eva” de Adrian Ermurache

Anna Casian-Musteață

„O mare de lacrimi” de Ruta Sepetys

Anna Casian-Musteață

14/40: „Fata cu cobza” de Stela Botez

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....