Sunt MAMĂ
Experiențe

Ce mi-a fost util în cele 9 luni de sarcină

Am mai spus-o: sarcina este una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei, dar și una dintre cele mai dificile. Vine la pachet cu multe provocări, să recunoaștem. Totuși, pentru a le face față, pe parcursul celor 9 luni de sarcină, am încercat să-mi creez un scut, să am alături de mine lucruri/obiecte care mi-ar ușura această perioadă și m-ar ajuta să trec cu bine peste unele momente mai dificile.

Iată ce mi-a fost util în sarcină:

Masajul la picioare – de la sfârșitul primăverii până la începutul toamnei am avut picioarele umflate. Deși stăteam cu ele ridicate, mă străduiam să stau cu ele în apă călduță, oricum seara nu mai puteam încălța nici o pereche de papuci. Mă ajuta masajul ușor pe care mi-l făcea soțul meu. Așa picioarele se relaxau și dimineața erau dezumflate.

Aplicația Pregnancy Calendar – mi-am propus să nu citesc prea multe despre dezvoltarea bebelușului și nici să urmăresc filmulețe pe YouTube, căci mi se pare o pierdere de timp. Mă refer aici la articolele despre cum arată bebe la 4 săptămâni, la 5 luni, la 8 luni, cu ce seamănă, etc. Cu toate astea, mi-am descărcat aplicația Pregnancy Calendar, unde am introdus datele ultimei menstruații, greutatea și numele bebelușului, iar săptămânal primeam notificări despre cum se dezvoltă, sfaturi de alimentație, cât a mai rămas până la naștere. O aplicație foarte bună.

Uleiul și crema pentru vergeturi – pe parcursul sarcinii am folosit două produse contra vergeturilor, o cremă de la Ivatherm și uleiul de migdale de la Equilibra. Pentru că din cremă nu a mai rămas nimic, în ultimele luni, de mare ajutor mi-a fost uleiul de migdale. Cu ajutorul acestuia am prevenit apariția vergeturilor noi, căci mi-a hidratat foarte bine pielea. Îl folosesc zilnic, dimineața și seara, masând ușor burtica, zona feselor și coapsele. Eu aveam vergeturi, însă de data asta, datorită faptului că am folosit produsele potrivite zilnic, nu mi-au apărut altele. În plus, nu am avut nici senzația de mâncărime atunci când pielea de pe burtică s-a mai întins.

Pernuță moale – în primele luni nu am avut nevoie de o pernă suplimentară în pat, însă odată cu creșterea burticii, aceasta a devenit necesară. Nu am vrut să-mi cumpăr o pernă specială, căci o consider o cheltuială inutilă (e doar părerea mea), însă am folosit una dintre pernuțele pe care le aveam în casă. Ce făceam cu ea? Mie îmi place să dorm pe burtă, iar cum acum nu mai puteam face asta, dormeam pe o parte, cu un picior ridicat pe pernă. De asemenea, o puneam și sub burtică, la spate sau chiar dormeam pe ea, pentru o poziție mai confortabilă.

Încălțăminte cu talpa joasă și comodă – la primele sarcini am purtat încălțăminte cu tocul înalt, dar uneori nici pe cea cu talpă joasă nu o puteam purta. Fie din cauza picioarelor umflate, fie pentru că toată mi se părea incomodă. Astfel, vara am purtat o pereche de sandale, iar când s-a mai răcit afară – espadrile de la Oldcom. Super comode!

Rochie largă – deși la începutul sarcinii am purtat haine obișnuite, odată ce burta a început să crească, am avut nevoie de haine largi, care să nu mă incomodeze. Astfel, tricourile largi și sorții cu talie joasă mi-au fost de mare ajutor, atunci când a fost vorba de haine de casă sau de plimbare, iar când am mers la biserică, în vizită sau la medic, o rochie largă m-a salvat. Nu am investit în haine pe care mai apoi nu le voi putea purta, dar această rochie va fi potrivită chiar și în următoarele veri/toamne.

Balsam de buze hidratant – deși am băut foarte multă apă pe parcursul sarcinii, aveam mereu buzele uscate și crăpate. De folos mi-au fost balsamurile hidratante de buze.

Lenjerie comodă – nu doar burtica a crescut, ci și sânii, de aceea am avut nevoie de sirieni comozi, care să nu mă strângă. E valabil și pentru chiloți, pe care i-am cumpărat cu o mărime mai mare anume din acest motiv.

Mi-a fost recomandat să port un corset de susținere a burticii și spatelui, însă eu nu l-am putut purta. Era mărimea potrivită mie, dar mă incomoda și după ce îl scoteam, aveam mari dureri abdominale, așa că am renunțat la el.

Aceste lucruri/obiecte mi-au fost de un real folos pe parcursul sarcinii și cred că sunt utile fiecărei viitoare mămici. Cu siguranță mai sunt și altele care mi-au scăpat, de aceea vă rog să le menționați în comentariile la acest articol.

Dacă credeți că este un articol util, distribuiți-l pentru a ajunge la cât mai multe mămici.

Cu mai multe postări utile și interesante, vă aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știți că mă găsiți și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna!

Foto – Unsplash

Postat recent

Naștem împreună sau nasc singură?

Anna Casian-Musteață

Cum m-am pregătit pentru a treia sarcină

Anna Casian-Musteață

Hai să vorbim! Nu despre orice, ci despre sexualitate și sănătate reproductivă!

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....