Sunt MAMĂ
Copii

Cum am ajuns să le oferim copiilor în fiecare vară o vacanță de neuitat la bunici

Vara înseamnă odihnă, relaxare, timp petrecut cu oamenii dragi și vacanță la bunici. Ne-am făcut un obicei din a petrece câteva săptămâni din vară în sat, acolo unde s-a născut veșnicia. Anul acesta, în iunie-iulie, am fost în sat la părinții mei toți 3, pentru o lună și la părinții soțului – o săptămână. În ceilalți ani, lăsam copii singuri la bunici. Recunosc, dorul de ei era mare, însă aveam nevoie de aceste pauze, atât noi, cât și ei.

Mulți părinți mi-au scris atât aici, cât și pe blog, și m-au întrebat cum mi-am făcut curajul să-i las singuri, cum am trecut peste dor și frica de a nu li se întâmpla ceva, de aceea, vreau să împart cu voi experiența mea. Să nu credeți că a fost ușor. Ca orice părinte, îmi făceam diverse scenarii, însă am zis că trebuie să mă focusez pe gândurile pozitive. Fiind în grija bunicilor, nimic rău nu li se poate întâmpla. Și, până la urmă, pericole sunt peste tot, oricând.

Noi, părinții, trebuie să ne facem curaj  să le oferim copiilor o vacanță fără a le sta prin preajmă și a-i cicăli la orice pas. Da, e greu, dar trebuie să învățăm să le dăm copiilor libertate și, credeți-mă pe cuvânt, la bunici ei chiar au parte de această libertate. Mai bine decât bunicii, nimeni nu poate avea grijă de copiii noștri. Imaginați-vă că anume ei, cei care ne-au educat pe noi și au făcut poate unele greșeli, acum au șansa de a se revanșa, educându-ne copiii sau având grijă de ei o perioadă. Pentru mine e o mare bucurie că am părinții în viață și, mai mult chiar, că am ocazia să-i las pe copiii mei pentru câteva săptămâni la ei, să se bucure de nepoți și să construiască amintiri de neuitat.

Cum mi-am pregătit copiii pentru o vacanță fără noi

  • Copiilor trebuie să le spunem adevărul. Noi asta am făcut! În verile în care-i lăsam singuri la bunici, trebuia să facem reparație în casă sau, cum a fost anul trecut, să plecăm în pelerinaj. Asta și le-am spus.
  • Apoi, i-am asigurat că nu vor sta acolo toată viața, că imediat ce terminăm cu reamenajările sau imediat ce revenim acasă, vom merge să-i luăm înapoi.
  • De asemenea, zilnic le-am vorbit despre cât de bine vor petrece timpul acolo. I-am pregătit, le-am dat exemplul altor copii.
  • În plus, de fiecare data când aveam ocazia, vorbeam cu ei la telefon și îi lăsam să ne povestească ce au făcut pe parcursul zilei, ce au mai descoperit.
  • Iar dacă îi apuca plânsul, le-am zis părinților să le permită să plângă, să descarce emoțiile negative. Dupa asta, erau cei mai fericiți copii.

Cred că este foarte important acest moment de pregătire. Ei deja știu că la bunici sunt în siguranță, iar acum, că sunt mai mari, chiar singuri cer să-i ducem în vacanță și să-i lăsăm acolo toată vara.

Oferă-i și tu copilului o vacanță de vară de neuitat la bunici! Iar dacă bunicii nu mai sunt în viață, cu siguranță există o rudă gata să vă găzduiască timp de câteva zile, perioadă în care o să vă conectați cu natura și cu viața de la sat.

Postat recent

Igiena intimă la fetițe: Folosim sau nu un gel special? EXPERIENȚA noastră

Anna Casian-Musteață

Cărțile pentru copii ale Ioanei Chicet-Macoveiciuc. De ce trebuie să le ai în bibliotecă

Anna Casian-Musteață

Dacă nu-mi duc copilul la diverse activități suplimentare, e mai puțin copil?

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....