Sunt MAMĂ
Parteneriat

Da, mamă, beau vin… când vreau să mă relaxez!

Fluturi în stomac și dulce pe buze – asta am simțit atunci când am degustat cele 6 vinuri fabricate la Bulgari Winery. Pentru mine a fost prima experiență de acest gen, deși de mult timp îmi doream să particip la un asemenea eveniment, să mă aflu printre oameni pentru care vinul e mai mult decât o băutură alcoolică. Acest vis s-a împlinit datorită Arta Vinului – o rețea de magazine, care ocupă poziția de lider în  comercializarea vinurilor din țara noastră și care a organizat o excursie inedită la Tvardița, Taraclia, acolo unde se află plantațiile de vii, din care se fabrică cele mai deosebite vinuri. 

Pășind pe teritoriul vinăriei, am pătruns într-o lume cu totul nouă pentru mine, dar atât de frumoasă… Am fost întâmpinați cu muzică, mâncare delicioasă și evident, vin. Iar de oamenii primitori și frumoși de acolo am rămas de-a dreptul impresionată. 

Cea mai gustoasă pită cu condimente

Înainte de a degusta vinurile, am savurat din deliciile culinare, iar o amintire plăcută mi-a lăsat-o bucata de pită pe care ne-au oferit-o câteva doamne foarte drăguțe. Mare lucru e o bucată de pită, dacă știi cum s-o mănânci! Iar ele ne-au făcut și demonstrația: se ia pita, peste care se presară o pulbere din 7 feluri de condimente naturale și abia atunci se savurează. Credeți-mă, chiar a fost cea mai gustoasă pită mâncată vreodată!

Vin bun pentru momentele de relaxare ale mamelor

Recunosc, până acum am băut vinuri care mai de care, de la diverși producători, atât locali, cât și de peste hotare, dar nu prea eram atentă la alte aspecte decât la gustul acestora. Conta să fie un vin sec, de la care să nu mă doară capul. Credeam că vinurile dulci sau spumantele nu mi se potrivesc absolut deloc. Asta până am ajuns la Bulgari Winery și am degustat 6 vinuri, trei dintre care încă nu au apărut pe piața din Republica Moldova.

Nu promovez nicidecum alcoolismul, însă știu cu siguranță că absolut fiecare om consumă anumite băuturi atunci când își dorește să se relaxeze. Eu beau ceai, ciocolată fierbinte și uneori – vin. Nu văd absolut nimic rău în a bea câteva guri de vin gustos, iar asta nu înseamnă că duci un mod de viață nesănătos.

Vă propun și vouă, în ordinea preferințelor mele, lista cu vinurile pe care le-am degustat și le consider potrivite pentru mame, atunci când își doresc să se relaxeze și doar în cazul în care nu alăptează.

1.Pe primul loc am clasat  un vin al cărei denumire nu o pot menționa, întrucât nu a apărut încă pe piața din țara noastră. Pot doar să vă spun că este pur și simplu cosmic și imediat cu prima înghițitură din această soluție magică, ești transportat într-o altă lume. Are culoarea albastră (o culoare cosmică) și aparent e o băutură simplă, însă dacă o agiți, capătă aspectul unei flăcări, datorită unor particule speciale.  Are un gust dulce-acrișor și o super aromă de afine. Fiți sigure că imediat ce va fi comercializat și la noi, de pe mesele de sărbătoare va fi nelipsit, chiar dacă este un vin nu pentru a fi consumat în fiecare zi. 

2.Al doilea vin face parte din colecția descrisă mai sus, doar că e de culoare roză și are gust puternic de căpșuni. A fost și acesta preferatul meu și, deși nu îmi plac vinurile dulci, a reușit să mă cucerească. Este cu siguranță vinul pe care mi-l doresc să-l consum în cadrul unei seri romantice, căci e slab alcoolizat – 6 %! Specialiștii recomandă să fie consumat cu feluri de mâncare din carne albă sau pește, fiind potrivit și cu deserturi. 

3.Fresco rose demisec mi-a plăcut foarte mult. E un vin ce poate fi consumat seara, dupa ce copiii au mers la culcare. Eu îl văd și ca pe un cadou foarte bun, pentru atunci când mergem în ospeție și ne dorim să surprindem gazdele.

4.În scurt timp, pe piața autohtonă va fi lansat un alt vin extraordinar – Legenda Moldovei vin spumant extra dry. M-a cucerit din prima cu gustul său deosebit și mi se pare perfect pentru a fi consumat la gura sobei/șemineului, neapărat cu lumina stinsă și gânduri pozitive. 

5.Labrusca Fresco vin spumant rose demisec a fost primul vin degustat la Bulgari Winery. Până am ajuns să văd ce reprezintă și celelalte, recunosc, acesta era preferatul meu. Deși nu sunt amatoare de spumante, Labrusca Fresco chiar mi-a plăcut.

6.Labrusca Fresco vin spumant brut mi-a amintit de vinurile făcute de tatăl meu…

Am avut parte de o seară de neuitat, iar această primă experiență legată de vinuri, m-a ajutat ca acum să privesc cu alți ochi această băutură.

Dar voi, dragi mămici, în compania cărui vin vă relaxați?

Apropo! Dacă doriți să cunoașteți și voi mai multe despre satul Tvardița, dar să gustați și din vinurile delicioase fabricate aici, puteți participa la sărbătoarea numită „Ziua Roadei”, marcată pe 21 octombrie. Nu vă ia mult timp să ajungeți acolo, doar 1,5 – 2 ore!

Pentru a vedea detalii și de la alte evenimente frumoase la care particip, cât și diverse recomandări de jocuri pentru copii, rețete și recenzii de carte, nu ezitați să dați un like paginii de Facebook a blogului și să mă urmăriți pe Instagram.


Postat recent

Protecția solară și copiii. Ce produse folosim pentru a proteja pielea celor mici

Anna Casian-Musteață

Pașii pe care-i urmez în fiecare dimineață pentru îngriirea tenului

Anna Casian-Musteață

Summer Beauty Box – tot de ce am nevoie pentru vacanțele perfecte!

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....