Sunt MAMĂ
Parteneriat

De ce îmi duc copiii la spectacolele jucate de Planeta Clounella

Mie îmi place teatrul. Cred că undeva, în adâncul sufletului, mi-aș  fi dorit să devin actriță. Dar până la urmă, fiecare ne jucăm propria piesă, suntem actori în propriul teatru al vieții… Când copiii mei au mai crescut, am observat și la ei latura aceasta artistică și pasiunea pentru teatru. Singuri își alcătuiesc piese, joacă pe roluri. De mici i-am dus la spectacole și îi vedeam cât de fascinați erau de jocul de pe scenă.

De ceva timp mergem la spectacolele jucate de animatorii de la Planeta Clounella. Copiilor mei le plac foarte mult aceste spectacole, dar trebuie să recunosc, de multe ori și eu m-am lăsat purtată în lumea poveștilor, atât de frumos puse în scenă de acești oameni minunați. Nu e un articol sponsorizat, e doar părerea mea sinceră, pe care am ales să o împărtășesc cu voi.

Cu Planeta Clounella noi am făcut cunoștință prin intermediul Ceciliei, care a venit într-o zi de la grădiniță extrem de fericită și a început să ne povestească despre cum la ei au fost niște actori adevărați și le-a prezentat spectacolul cu lupul și cei trei purceluși. Bineînțeles, ea fiind deja mai mărișoară, a început să compare ceea ce a văzut atunci, cu ceea ce văzuse la spectacolele de la teatrele pentru copii, pe care noi le frecventam destul de des. Ne spunea că acolo erau actori adevărați, nu păpuși care vorbesc, că actorii au venit printre copii, că au dansat împreună. Era fascinată de faptul că aceștia interacționau cu publicul. Iar mie asta mi-a dat de gândit.

Astfel, pur întâmplător am ajuns la spectacolul „Cei trei purceluși”, dupa care au urmat, rând pe rând, și celelalte spectacole. Pentru că am observat că în 2019 Planeta Clounella își face simțită prezența destul de des pe scenele din Chișinău, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure, am decis să vă spun și vouă de ce mie, ca părinte, îmi plac atât de mult aceste spectacole. 

  • Pentru că nu promovează violența. Îmi place că toate spectacolele marca Planeta Clounella sunt lipsite de violență și limbaj agresiv. Din contra, sunt pline de dragoste, cuvinet calde și multă afecțiune. 
  • Pentru că există legătura scenă-spectacor, spectator-spectator. Părinții și copiii trebuie să se îmbrățișeze, să-și dea mâna. La unele spectacole am mai scăpat câte o lacrimă…
  • Pentru că promovează mișcarea. La spectacolele lor nu stai 60 de minute așezat pe scaun. Copiii trebuie să danseze, să facă mișcare, să cânte. 
  • Pentru că spectacolele lor sunt „despre iubire”. A spus-o Cecilia, dupa ce am ieșit de la „Povestea unei povești”. Iar eu nu pot decât să confirm!
  • Pentru că Planeta Clounella se implică  în acte de caritate. Atâția oameni au nevoie de ajutor, încât e păcat ca cei care pot ajuta, să n-o facă. Astfel, spectatorii sunt îndemnați să facă fapte bune.

Voi mergeți la spectacolele Planetei Clounella? Care dintre ele este preferatul copilului?

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l ca să afle mai mulți oameni despre Planeta Clounella.

Poți susține activitatea acestor animatori, acordându-le un like pe pagina lor de Facebook.

Te aștept cu un like și pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Postat recent

Produsele apicole: Când, cum, de ce le consumăm și de unde facem rost de ele

Anna Casian-Musteață

Am testat gama de produse cu cărbune activ de la Equilibra. Impresii și părerea mea sinceră despre ele

Anna Casian-Musteață

Igiena intimă în timpul sarcinii. Ce produse folosesc și ce recomand

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....