Sunt MAMĂ
Minimalism

De ce pentru mine este importantă ORDINEA

Ordinea este o chestie care ține de capacitatea de a te controla. O persoană ordonată este o persoană care întotdeauna își pune lucrurile la locul lor nu doar în casă sau la birou, ci și în viață. Eu tare mult lucrez și învăț la acest capitol, pentru că îmi place ordinea și curățenia până la extreme. Lucrez asupra mea, încerc să îmi controlez poftele, apucăturile și să fiu organizată în toate domeniile. Asta înseamnă să pun suflet în tot ce fac și să fiu prezentă în gesturile mele, constientizând acțiunea lor asupra mea, dar si a celorlalți.

Atunci când totul în jurul meu e aranjat, e mult mai ușor să lucrez, să citesc, să fac celelalte activități. Și tare mi-aș fi dorit să fim un popor mai ordonat, care să respecte curățenia și să se poată bucura de lucrurile puse la locul lor. Tocmai de asta, pentru că nu m-am născut cu ordinea în sânge, încerc să o învăț. Ca la școală.

Atunci când nu mă simt bine sau nu sunt prea inspirată, încerc să fac ordine – în haine, în cărți, în acte. Triez, ordonez, arunc, iar dupa asta sunt mai liniștită, căci știu că am scăpat de lucruri inutile. Dar în primul rând, mi-am făcut ordine în gânduri. Pentru că acest proces –  al făcutului ordinii în casă – implică gândire, dedicare, analizare a lucrurilor, iar într-un final ajungi să fii împăcată cu tine însuți și liniștită, mai calmă și mai cumpătată. Și asta doar datorită faptului că ai dedicat câteva minute menținerii ordinii în locuința ta.

Îmi place să îmi ordonez lucrurile, să fac curat în casă, pentru că știu că o locuință ordonată mă protejează de haosul din exterior și mă ajută să mă simt în siguranță. Când am locuința ordonată sunt mai liniștită, mai calmă, iar făcutul curățeniei mă ajută să mă cunosc mai bine pe mine, să evit gândurile rele și să fiu mai pozitivă.

Din menținerea ordinii în locuința mea eu am făcut aproape un ritual.  Știu că o fac pentru mine, iar asta îmi dă așa o stare de bine,încât nu găsesc cuvinte pentru a o descrie. Acest ritual pe mine mă ajută extrem de mult, să trăiesc mai bine și în acord cu personalitatea mea.

Despre câtă satisfacție primesc atunci când nu e nevoie să  caut un lucru, ci îl am pus într-un loc special, numai al lui, cred că mă vor înțelege doar cei care sunt pe aceeași undă cu mine. Pentru că, a face ordine nu înseamnă doar să adun lucrurile, ci să îmi organizez și viața cotidiană: cântăresc alegerile făcute, îmi revăd prioritățile etc.

În acest sens, mi-a plăcut extrem de mult cum spune Dominique Loreau în cartea sa „Arta de a pune lucrurile la locul lor”: „Când în casă se află totul la locul lui, trupul nu se mai împieridcă în dezordine, fiecare obiect este folosit cu plăcere și mulțumire, atunci și mintea îți e senină. Un interior plăcut este cel în care te uiți și chiar te simți bine. Spiritul are nevoie, la fel ca trupul, de spațiu, liniște, ordine și…voluptate”.

Iar la final de articol, vreau să vin cu o întrebare către tine, cel care citești acum: dacă pe blog ar apărea periodic articole despre cum îmi organizez eu locuința, le-ai citi? Te-ar interesa careva sfaturi de organizare? Nu sunt un guru al domeniului, dar îmi place mult să fiu organizată și aș putea împărtăși cu cititorii mei din experiența pe care o am. Învățăm împreună și creștem împreună. Aștept să-mi spui părerea ta la comentariile acestui articol.

Dacă ți-a plăcut ceea ce am scris până acum, distribuie articolul ca să ajungă la cât mai multe persoane.

Iar dacă îți place ceea ce fac și vrei să mă susții, te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului, cu un follow pe Instagram și subscribe pe Youtube AICI și AICI,  urmărire pe Pinterest și Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Sursa foto – Unsplash

Postat recent

DECEMBRIE – cea mai frumoasă lună a anului

Anna Casian-Musteață

Activități hygge de făcut toamna asta

Anna Casian-Musteață

Cărți despre ORDINE și AMENAJARE a locuinței, pe care le-am citit și le recomand

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....