Sunt MAMĂ
Experimente

Experiment: Spargem gheața dimineața

Zilele trecute a plouat și s-au format băltoace. Noaptea acestea au înghețat, iar dimineața, mergând spre grădiniță, Cecilia a hotărât să facă un experiment și să verifice cât de groasă e gheața formată.  Îi poți și tu propune un asemenea experiment copilului tău, care se va distra și va învăța noțiunile de greu, ușor, subțire, gros.

Cum se face experimentul

  • Tot de ce e nevoie sunt câteva băltoace înghețate și bună dispoziție.
  • Copilul încearcă să spargă gheața cu piciorul, în timp ce îl provoci la discuții, adresându-i următoarele întrebări: de ce se sparge gheața? (pentru că e subțire, iar noi depunem asupra acesteia o forță, numită pondere sau greutatea corpului, care o sparge; altfel spus – gheața e subțire, iar din cauza greutății noastre, aceasta se sparge), cât de greu este să spargă gheața? (dacă e subțire se sparge ușor, dacă e mai groasă – mai greu), de ce apa a înghețat (dacă afară este mai frig de 0 grade C, apa începe să se transforme în gheață; cu cât e mai joasă temperatura, cu atât mai gros va fi stratul de gheață), când poate patina pe gheață? (dacă gheața e groasă, copilul va putea merge sau patina pe ea, fără ca aceasta să se spargă).
  • Dacă copilul tău e mai mare, puteți să discutați nu doar despre gheață, ci și despre starea apei: lichidă, solidă, gazoasă; despre compoziția acesteia, dar și despre scopul și rolul ei în natură.
  • De asemenea, acesta e un bun prilej pentru a discuta și despre pericolele ce le aduce patinatul pe gheața subțire și cât de important este ca un copil să nu meargă singur pe gheață, care se poate sparge în orice moment.

Astfel, un banal experiment se va transforma într-o distractivă lecție de fizică.

Ceciliei i-a plăcut mult experimentul, s-a distrat și a aflat că atunci când afară e ger, apa dintr-o băltoacă îngheață, iar ea o poate sparge.

Dacă ți-a plăcut acest experiment, distribuie articolul ca să afle și prietenii tăi despre el. Iar dacă îți dorești mai multe idei de experimente, le găsești în cartea „Experimente amuzante pentru copii” de la Librarius.

Pentru a afla despre noile experimente pe care le vom face, te invit să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului, dar și să mă urmărești pe Instagram și Pinterest.

Postat recent

Experiment: Amidonul de porumb și apa

Anna Casian-Musteață

Curcubeul colorat – experiment distractiv pentru micii curioși

Anna Casian-Musteață

Experiment: Gheața și căldura

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....