Sunt MAMĂ
Experiențe

Hai să vorbim! Nu despre orice, ci despre sexualitate și sănătate reproductivă!

Am crescut plină de temeri. Ce-o să spună mama și ce-o să gândească satul au fost gândurile care mă opreau să fac anumite lucruri. Observ dintr-o parte că și acum, deseori, mă întreb ce va spune vecinul, ce vor spune celelalte mămici, ce va spune lumea, dacă vor vedea că procedez într-un fel sau altul.

Multe lucruri nu le-am știut pentru că nu mi le-a spus nimeni și le-am aflat din cărți, poate în unele cazuri prea târziu. Dacă părinții mei ar fi fost la fel de deschiși în discuții cum sunt acum, trecerea mea de la copilărie la adolescență și cunoașterea propriului corp ar fi fost altfel. Nu-i acuz. Așa erau vremurile și mulți părinți încă mai trăiesc cu rușinea sau teama de a le vorbi copiilor despre menstruație, poluție, sex. Încă le mai spun copiilor că i-a adus barza, că i-au găsit în varză sau că au ieșit dintr-un harbuz…

Țin minte că anul trecut am cumpărat cartea „Unde-a dispărut Pișpirel?”, în care se povestește istoria unul spermatozoid, care a devenit copil. Pentru că mă tot întreba Cecilia și Stelian cum apar copiii, m-am gândit că această carte îmi va fi de ajutor. Și a fost! Doar că bunicii nu au fost de aceeași părere și ne-au spus că le băgăm copiilor prostii în cap. Situație asemănătoare și atunci când le-am arătat pe unde au ieșit ei din burtică, adică prin cezariană (sunt norocoasă)…

Când mi-a venit menstruația, mama nu mi-a explicat ce mi se întâmplă, bazându-se pe faptul că citesc mult și probabil am aflat de prin vre-o revistă sau ziar. Când am plecat de acasă, mi-a spus doar: „Să fii atentă, să nu te amăgească băieții, că-ți fărâm capul”. Atât. Mai multe discuții nu au fost…

De ce povestesc toate astea? Nu pentru a arunca o piatră în grădina părinților mei sau a altora, ci pentru a trage un semnal de alarmă. Ok, părinții noștri nu cunoșteau multe și nu ne puteau vorbi la subiecte considerate tabu, dar acum, când avem informația la un click distanță, de ce ne ascundem dupa deget și livrăm copiilor minciuni? De ce nu le spunem adevărul despre corpul lor? Doar toate fetele au menstruație, toți băieții au nopți albe, toată lumea face sex… 

Pentru a combate miturile și a dezbate aceste subiecte, zilele astea a fost organizat un eveniment extraordinar, cu participarea unor oameni minunați. Medici, sportivi, bloggeri, vloggeri și alți oameni influenți au discutat despre cât de important este să le vorbim copiilor acasă, la școală, în centrele de tineret, despre dezvoltarea corpului. Pentru că de aici pornesc sarcinile la o vârstă fragedă sau avorturile.

Dacă fiecare dintre noi vom fi mai deschiși spre a cunoaște și a vorbi la aceste subiecte, lumea în care trăim ar fi mult mai bună, copiii noștri ar fi mult mai informați, iar noi am putea dormi mai liniștiți, nu cu teama că dacă vor face ceva, le vom sfărâma capul… 

Mulțumesc, SuntPărinte pentru invitația la acest eveniment frumos și sper să mai organizați împreună cu UNFPA evenimente la fel de faine!

Voi ce părere aveți la acest subiect? Vorbiți cu cei mici la teme tabu?

Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l ca să ajungă și la prietenii voștri și să aflăm și părerea lor.

Vă aștept pe pagina de Facebook a blogului, acolo unde vin zilnic cu postări utile și interesante. Să știți că mă mai găsiți și pe Instagram, Youtube AICI și AICI, Pinterest, Goodreads și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Sursa foto – SuntPărinte

Postat recent

Cum m-am pregătit pentru a treia sarcină

Anna Casian-Musteață

Nu-ți va spune nimeni! La ce să te aștepți atunci când vei rămâne însărcinată

Anna Casian-Musteață

Ce analize și investigații medicale am făcut în primul trimestru de sarcină

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....