Sunt MAMĂ
Experiențe

Jurnal de sarcină: Cum a trecut al doilea trimestru

Al doilea trimestru de sarcină este perioada în care simți cu adevărat că porți sub inimă o viață. Pentru mine a fost cea mai frumoasă perioadă și asta pentru că mișcările bebelușului, burtica crescută, venite la pachet cu unele provocări, m-au făcut să trăiesc momente de care nu am și nu voi avea parte în următorul trimestru. Schimbările prin care a trecut corpul meu sunt uimitoare, iar eu mă simt deja pregătită să aduc pe lume un pui de om, alături de care să descopăr și redescopăr lumea.

Chiar dacă e o perioadă frumoasă, acest trimestru vine cu provocările și greutățile sale. Pentru mine a fost mai dificil la final, însă am rezistat cu brio și iată-mă tot mai aproape de marele eveniment.

Cum a trecut al doilea trimestru:

Arsuri stomacale – din fericire, în acest trimestru a dispărut toxicoza, însă au rămas arsurile stomacale. Pe parcursul zilei nu le simt sau nu le iau în seamă, însă seara îmi dau mari bătăi de cap. Sper să scap de ele măcar în trimestrul trei.

Sângerări nazale – de ele am avut parte și în primul trimestru, însă în cel de-al doilea au devenit mai frecvente. Acest lucru se întâmplă din cauza fluxului mare de sânge și dilatării vaselor mici. Din fericire, nu sunt sângerări abundente, însă uneori devin deranjante, în special dimineața.

Edem – în ultima parte a trimestrului am început să observ că mi se umflă mâinile, fața și picioarele. E vorba despre edem. Pe blog am scris un articol dedicat acestui subiect, așa că poți citi AICI mai multe. Ceea ce trebuie să știi, în cazul în care ești însărcinată, este faptul că edemul ușor va dispărea odată cu nașterea bebelușului, însă dacă acesta este sever, consultația unui medic este obligatorie, căci poate ascunde numeroase probleme.

Insomnie – dacă în primul trimestru de sarcină nu puteam dormi din cauza arsurilor stomacale, în cel de-al doilea m-am confruntat și mă confrunt în continuare cu insomnia. Seara ajung obosită și tot ce-mi doresc este un somn bun, însă nu pot adormi uneori până la orele dimineții. Evident, nu e așa în fiecare seară, dar deseori se întâmplă să fie trecut de mult de miezul nopții, iar eu să stau încă și să-mi ascult copiii cum fosăie liniștiți lângă mine…

Mișcări mai intense ale bebelușului – spuneam mai sus că în al doilea trimestru simți cu adevărat că porți o viață sub inimă. Ei bine, la asta făceam referire – la faptul că în acest trimestru, în special în ultima parte, simți zilnic cum acea viață crește și se mișcă în burtica ta. Sunt momente de neuitat, iar dacă mai ai și doi pici curioși, cu siguranță veți ține minte încă mult timp cum bebe lovea cu piciorușul sau mânuța sau cum sughița, iar burta ta se mișca dintr-o parte în alta. Copiii vor avea grijă să-ți amintească.

E mai greu să mă mișc – în primul trimestru nu am făcut prea multă mișcare (din cauza pandemiei), iar asta și-a lăsat amprenta asupra picioarelor mele și a articulațiilor. Astfel, în al doilea trimestru (în special în ultimele săptămâni) mi-a fost mult mai greu să parcurg pe jos o distanță mai mare. Asta și din cauza kilogramelor acumulate, însă comparativ cu celelalte două sarcini, la aceasta mă mișc mult mai greu.

Nas înfundat – în toată perioada celui de-al doilea trimestru am avut nasul înfundat, motiv din care uneori îmi era greu să respir pe parcursul nopții. Acest lucru se întâmplă din cauza inflamării vaselor de sânge și a membranelor mucoasei nasului și, atât timp cât nu e prea deranjant, nu este indicată folosirea preparatelor medicamentoase pentru a desfunda nasul.

Am adăugat în greutate – dacă în primul trimestru am avut toxicoză și nu prea am putut mânca, în al doilea trimestru am început să mănânc din nou regulat (3 mese pe zi, plus gustări). Până la moment am adăugat 10 kg. Dacă e bine sau nu, nu știu, însă știu că în al treilea trimestru bebelușul crește mai mult, ceea ce înseamnă și un adaos la greutate.

În acest trimestru am început să pregătesc bagajul pentru maternitate, despre care o să povestesc altă dată, dar și am spălat hăinuțele pentru bebe și le-am pregătit pentru ca în săptămânile înainte de naștere să le calc. Am deja un obicei – le calc atunci când se apropie termenul de naștere, căci așa parcă reușesc să mai scad din emoții. Tot în trimestrul doi am citit mult despre cum se îngrijesc bebelușii. Deși am experiență cu primii doi copilași, tot mi se pare că nu mă voi descurca și că aș avea nevoie de puțină bază teoretică.

De asemenea, am avut și o vizită la medicul endocrinolog, la începutul trimestrului am aflat sexul bebelușului – vom avea o fetiță, pe care abia aștept să o cunosc și să descoperim lumea împreună.

Știu, sunt schimbări prin care trece orice viitoare mamă, însă pentru mine la fiecare sarcină e ca prima dată și încerc să savurez din orice moment, pentru a-mi aminti cu drag de sarcină. Chiar dacă uneori nu e deloc ușor să fii însărcinată, tot greul se uită și rămân doar amintirile plăcute.

Pentru tine cum a fost al doilea trimestru de sarcină? Prin ce momente ai trecut? Cum ai făcut față provocărilor apărute pe parcursul acestuia? Aștept să împărtășești experiența ta în comentarii la acest articol.

Dacă ți-a plăcut articolul și-l consideri util, distribuie-l pentru a ajunge și la alte femei însărcinate.

Cu mai multe postări utile și interesante, te aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știi că mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna!

Postat recent

De ce nu susțin producătorii autohtoni de îmbrăcăminte

Anna Casian-Musteață

Cum am dormit 6 ani în același pat cu copiii și de ce sunt PRO co-sleeping

Anna Casian-Musteață

Nu accepta să fii victimă a violenței! Meriți să trăiești fără teamă!

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....