Sunt MAMĂ
Bucătărim

La clătite, înainte! Rețeta celor mai delicioase clătite americane + o activitate pentru copii

Prima săptămână înainte de Postul Mare este numită Săptămâna Albă. Timp de 7 zile Biserica permite consumul de ouă, lapte, brânză și pește. La ruși, în această săptămână este marcată Maslenița și se mănâncă în fiecare zi clătite. Și la noi, în această perioadă, gospodinele se întrec la făcut clătite.  

Când ai copii mici, cărora adoră bucatele gustoase, timpul petrecut la bucătărie e o adevărată provocare. Pentru că-mi place să-i surprind pe cei mici (dar și pe soț, care preferă dulcele), am început pregătirile pentru Masleniță încă de săptămâna trecută. Astfel, pentru copii, clătitele au fost nu doar bune de mâncat, ci și potrivite pentru a face o nouă activitate. 

Înainte de a începe activitatea, am copt clătitele, am mâncat din ele până când ne-am săturat (cu gem, ciocolată sau orice altă umplutură preferați), apoi am purces la joacă, cu restul clătitelor care ne-au rămas. 

Materiale necesare

Pentru activitatea „La clătite, înainte!”, căci așa ne place nouă să-i spunem, vei avea nevoie de: copii (cu cât mai mulți, cu atât mai interesant e), clătite (cu cât mai multe, cu atât mai bine), forme (noi am folosit formele pentru biscuiți).

Ce trebuie să faci

  • Dă-le copiilor clătite, în număr egal, căci altfel se vor certa (ai mei așa fac),
  • Împrăștie formele pe masă,
  • Lasă-i pe cei mici să decupeze clătitele cu ajutorul formelor,
  • La final, admiră-le opera, faceți o expoziție pe farfurie, având grijă să pui la mijlocul acesteia umplutura lor preferată.
  • Mâncați-le cu plăcere!
  • Opțional, în dependență de ce au decupat copiii, îndeamnă-i să deseneze ochi, gură sau chiar urechi, folosind ciocolată sau gem.
  • Nu uita să-i lauzi!

Pentru a vedea și alte activități/jocuri pe care le voi propune în postările viitoare, abonează-te la Pagina de Facebook a Blogului!

Postat recent

Două rețete de chec cu mere și nuci, potrivite pentru această toamnă

Anna Casian-Musteață

Rețeta săptămânii: Salată gustoasă de vară

Anna Casian-Musteață

Mic dejun de 1 martie: Mărțișor în farfurie

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....