Sunt MAMĂ
Ecologie

Lecție practică pentru copii: De la mugure la floare

Odată ce au trecut de vârsta de 2-3 ani (nu țin minte exact când anume s-a întâmplat), copiii nu au mai încetat să pună întrebări. „De ce așa? Ce e asta? Cum se face asta?” sunt cele mai simple, însă de ceva timp îi interesează lucruri mult mai complexe: „Cum se construiesc casele? De ce plouă? De ce nu e mereu cald? De unde apar copiii? Cum apar fructele/legumele?”. Cel mai des le satisfac curiozitatea căutând împreună răspunsurile în cărți, făcând experimente sau observând mediul înconjurător.

În această primăvară am decis să le răspund la întrebarea „De unde apar florile” și am făcut-o printr-un experiment practic, ieșind afară și observând copacii.

Materiale necesare:

  • Curiozitate
  • 5 minute libere în fiecare zi
  • Un copac cu ramurile înmugurite.

În ce constă lecția:

  • Am ales împreună cu copiii un pom fructifer (un cais, în cazul nostru)
  • Zilnic am ieșit afară și am observat cum se schimbă rămurelele, cum apar muguri și se transformă în flori.
  • În continuare vom observa cum cad petalele și apar fructele și frunzele.

Observații și explicații:

  • Cu ajutorul acestei lecții practice, copiii au învățat că, pentru apariția florii e nevoie întotdeauna de un mugure. Ei au spus că mugurele e ca și mama, iar floarea e copilul. Și au dreptate!
  • Mugurii se găsesc întotdeauna pe ramurile scurte ale tulpinii. Niciodată un mugure nu va crește pe ramurile groase sau pe tulpină.
  • Fiecare floare este  formată dintr-un lăstar scurt, un ax floral, un stigmat și stamine, plus petalele. Evident, copiii nu au reținut aceste noțiuni, dar important este că au înțeles de unde și cum apare floarea.
  • Pentru ca un mugure să înflorească, e nevoie de lumină și căldură, motiv pentru care florileapar primăvara, când afară se încălzește.
  • Iar pentru ca din floare să apară fructul, pe lângă polenizare, e nevoie de apă, un sol bun și aer curat.

Copiilor le-a plăcut această lecție. Au fost extrem de curioși să observe cum zilnic mugurele se transformă în floare.

Reușiți și voi să faceți un asemenea experiment practice, pentru că mulți dintre pomi încă nu sunt înfloriți. Haideți repejor afară!

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l ca să-l citească și alți părinți cu copii curioși.

Te aștept și pe pagina de Facebook a blogului, acolo unde sunt mult mai active și postez zilnic. Mă mai găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și Facebook.

Cu drag, Anna, mama de doi!

Postat recent

Educația de mediu. Cum îmi învăț copiii să iubească NATURA

Anna Casian-Musteață

Notițe de Ziua Mondială a Mediului. CE FACEM NOI pentru a proteja natura

Anna Casian-Musteață

De Ziua Pământului, să ne învățăm copiii să fie mai buni și mai prietenoși cu mediul înconjurător!

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....