Sunt MAMĂ
Copii

Mama, te iubesc până la ultima stea din Cosmos!

Nu am fost încurajată de mică să-mi exprim sentimentele și nici nu cred că i-am auzit vreodată pe părinții mei să ne spună că ne iubesc. E adevărat, am simțit asta din fapte. Dar în relația cu copiii mei e totul diferit. Nu e zi în care să nu ne facem declarații, să ne spunem cât de mult ne iubim, cât ne place un anumit lucru la celălalt și să ne îmbrățișăm cât mai des.

Nu obișnuiesc să-mi întreb copiii pe cine iubesc mai mult sau cât de mult ne iubesc. O spun singuri, iar cea mai frumoasă declarație a venit zilele trecute de la Cecilia. De atunci nu încetează să îmi spună: „Mama, te iubesc până la ultima stea din Cosmos și-napoi!”. Iar Stelian, e de la sine înțeles că o imită. Astfel, de câteva zile se întrec în declarații și nu știu care să ne spună mai mult că ne iubește. Unul până la soare, altul până la stele…

Da, atunci când îi spui unui om că-l iubești, trebuie să-i și demonstrezi asta, însă eu cred că e foarte important să ne încurajăm copiii să exprime prin cuvinte ceea ce simt. Așa vor crește mult mai deschiși și încrezători. În plus, încurajându-i să-și exprime emoțiile, sunt sigură că ambii copii reușescsă treacă mult mai ușor peste anumite stări.

Un film animat tare bun, care ne-a ajutat să le vorbim copiilor despre importanța emoțiilor, este „Inside Out”, pe care-l recomand cu toată încrederea să-l urmăriți cu întreaga familie.

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l ca să ajungă și la prietenii tăi. Te rog să împărtășești în comentarii și experiența ta legată de copii și emoții.

Te aștept și pe pagina de Facebook a blogului, dar să știi că mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Postat recent

Motive pentru care copiii așteaptă primăvara

Anna Casian-Musteață

Copiii nu au nevoie de darurile noastre, ci de timp petrecut cu noi!

Anna Casian-Musteață

Când vine Zâna Măseluță?

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....