Sunt MAMĂ
Confidențe

Micile bucurii ale lunii februarie

Obișnuim să luăm lucrurile de parcă le-am merita așa, fără să muncim pentru ele. Iar uneori uităm să mulțumim și să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Tocmai din acest motiv, pentru a conștientiza că am mai mult decât suficient, dar și pentru a înțelege că viața e frumoasă chiar și atunci când se întâmplă lucruri mai puțin plăcute, scriu acest articol. De asemenea, vreau și pe voi să vă încurajez să fiți recunoscători și să apreciați micile bucurii de care aveți parte. Uneori chiar ele sunt cele care ne ridica și ne dau putere să mergem mai departe.

Iată ce bucurii mici, dar care mi-au schimbat lumea interioară, am avut în luna februarie:

  • Am avut timp pentru mine și pentru preferințele mele
  • Am fost la fratele și am făcut frigărui
  • Am primit daruri frumoase de la cumnata mea
  • Am fost remunerată mai mult decât am cerut pentru câteva articole pe care le-am scris cu mare drag
  • Doamnele de la ghișeul Moldova Gaz au fost tare drăguțe și au lucrat operativ
  • M-am plimbat prin ploaie
  • A nins și ne-am bucurat de un pic de zăpadă
  • Am fost la parohia fratelui meu
  • Am fost in vizită la mama, care ne-a așteptat cu multe bunătățuri
  • Pe drum spre mama am ascultat muzică, am râs mult și am admirat peisajele frumoase ale Hînceștiului
  • Cineva mi-a oferit loc pe scaun în microbuz
  • Am împrumutat cărți noi de la bibliotecă
  • Am programat, apoi anulat operația la nas
  • Am aflat că sunt însărcinată
  • Am primit un cadou de ziua mea
  • A fost în vizită mama și fratele mai mic
  • Am făcut o salată delicioasă, care a devenit preferata mea
  • Am fost la spectacolul „Urme de Baltag”, jucat de Teatrul Popular
  • M-am întâlnit cu câteva fete bune și frumoase, cu care am mai stat la sfat
  • Am fost cu copiii la teatru
  • Am fost cu fratele și cumnata la pizzerie
  • Am mâncat pizza, de care îmi era taaaaare poftă, și ne-am bucurat de timpul petrecut împreună
  • Am vizionat multe filme interesante
  • Serile le-am petrecut cu copiii și soțul, bucurându-ne unii de altii
  • Cecilia îmi sărută în fiecare zi burtica și îmi zice că abia așteaptă să apară bebelușul
  • Am reușit să-mi fac sprâncenele și curățare a feței
  • Mi-am luat zile libere oricând am avut nevoie de ele.

Sunt bucurii pe care le-am trăit în fiecare zi, dar pe care nu le conștientizam până acum. Sunt bucurii care mă ajută să cresc, să fiu mai bună și mai recunoscătoare pentru ceea ce am.

Tu ce bucurii ai avut în luna februarie? 

CITEȘTE ȘI: MICILE BUCURII ALE LUNII IANUARIE

Cu mai multe postări interesante și utile, te aștept pe pagina de Facebook a blogului, dar să știi că mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, YouTube, Goodreads și Facebook.


Cu drag, Anna!

Postat recent

Bullying-ul din mediul online. Cum am reușit să-i fac față

Anna Casian-Musteață

De ce continui să scriu pe blog, când toți au Instagram și Youtube?

Anna Casian-Musteață

Motivele mele de fericire

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....