Sunt MAMĂ
Confidențe

Micile bucurii ale lunii iulie

Luna iulie pentru mine a fost una extrem de frumoasă. Pe lângă faptul că am dormit mult (m-am odihnit, mai bine zis), am petrecut timp cu copiii mei (cu care am fost împreună 24/24) și am mai și lucrat mult la proiectele mele, am reușit să citesc 7 cărți (asta e wow), trei dintre ele fiind împrumutate de la bibliotecă (la care nu am fost din luna martie). De asemenea, am legat colaborări frumoase cu diverse branduri (abia aștept să vă povestesc despre ele) și am vizionat mai multe documentare (trăiască Netflix!). După 6 luni, am fost în vizită la mama-soacră, am fost toată familia la pescuit și am făcut multe fotografii, care ne vor aminti de un iulie tare frumos.

Iată care au fost micile și marile bucurii ale acestei luni:

  • Prima zi din lună m-a găsit respirând aer răcoros de la fereastră și citind din „Tu ești numărul 1”
  • Am primit daruri frumoase de la Nude, Ivatherm și Equilibra, plus produce Lactacyd
  • Am filmat și postat clipul cu cărțile lunii iunie
  • Am fost sunată de medicul meu, cu care am discutat de la suflet la suflet
  • Am început să pregătesc hăinuțele pentru bebe din burtică
  • De la o bună prietenă am primit un pachet cu bunătăți
  • Noaptea am ascultat sunetul ploii bătând la geam
  • Am vizionat documentarul „Povestea Mea”, plus multe alte documentare
  • Am citit 2 cărți în 5 zile
  • Am citit luna aceasta 7 cărți
  • Soțul a luat copiii cu el la serviciu, iar eu am avut mult timp numai pentru mine
  • După o pauză de câteva luni, am fost la bibliotecă
  • Am fost la biserică
  • Ne-am trezit dimineață și am admirat răsăritul
  • Am mâncat multă înghețată și am copt toată luna pâine cu maia
  • Am mâncat harbuz
  • Am fost la Rîșcani
  • Am fost la cimitir, la tata-socru
  • Am făcut fotografii în lanul cu floarea soarelui și în porumb
  • Am vizitat oameni dragi
  • Am vizitat orașul Drochia și satul Țarigrad
  • Am fost la pescuit și ne-am odihnit pe malul iazului
  • Am venit acasă și am petrecut o seară de duminică în familie.

Chiar dacă nu a fost totul roz, încerc întotdeauna să văd parte plină a paharului și să mă bucur în primul rând de faptul că eu și familia mea suntem sănătoși. Luna aceasta am intrat în al treilea trimestru de sarcină și abia aștept să vină toamna și să-mi țin bebelușul în brațe. Până atunci, mă bucur de fiecare moment și trăiesc totul la intensitate maximă.

Pentru tine cum a fost luna iulie?

Postat recent

Scrisoare pentru FATA MEA

Anna Casian-Musteață

De sărbători, lăsați deoparte ura!

Anna Casian-Musteață

Melodii care îmi alină dorul de ACASĂ

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....