Sunt MAMĂ
Confidențe

Micile bucurii ale lunii martie

Luna martie a fost o lună extrem de grea pentru mine și familie. Pe lângă faptul că m-am confruntat cu o toxicoză severă, în primele două săptămâni, atât eu, cât și copiii, am avut o viroză peste care am trecut cam greu. A urmat vestea că vom sta mult timp în izolare, iar asta pentru mine e extrem de dificil. Cu toate astea, încerc să văd partea plină a paharului și să mă bucur de lucrurile mici, dar cu adevărat valoroase. Mai cu seamă acum…

Iată care sunt micile și marile bucurii ale lunii martie:

  • Am stat mult în pat și m-am odihnit
  • Am dormit la amiază
  • Copiii au stat acasă o săptămână și ne-am bucurat unii de alții
  • Am fost la medicul de familie, care a fost foarte amabil
  • Am primit felicitări muuuuulte cu ocazia sarcinii
  • Am avut ședință foto pentru SuntPărinte
  • Am mâncat ecleruri
  • M-am îmbolnăvit, dar mi-am revenit. Nu ușor, dar important este că a trecut
  • Soțul a avut nonstop grijă de mine și de copii
  • Izolarea la domiciliu
  • Teme pentru acasă zilnic, de la grădiniță, ca să nu ne ieșim din minți
  • Am citit mult
  • Copiii au fost înțelegători și atunci când m-am simțit rău, m-au lăsat în pace
  • Sarcina decurge cu bine
  • Am învățat să joc dame
  • Am terminat de croșetat suporturi pentru vasele fierbinți
  • Am avut parte de zile însorite și am stat cu geamurile larg deschise
  • Ne-am jucat mult cu copiii
  • Stările de greață și vomă au început să dispară
  • Am revenit la munca mea de jurnalist
  • Am fost foarte activă pe blog și Instagram
  • Am revenit pe YouTube cu clipuri noi.

Poate nu sunt multe bucurii, dar sunt foarte prețioase pentru mine. Cu siguranță luna martie a acestui an nu o voi uita ușor…

Tu ce bucurii ai avut în martie?

Cu multe postări interesante și utile te aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știi că mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, YouTube, Goodreads și Facebook.

Cu drag, Anna!

Postat recent

6 lecții pe care le-am învățat în cei 6 ani de căsnicie

Anna Casian-Musteață

Unde te grăbești?

Anna Casian-Musteață

De ce îmi place această vară

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....