Sunt MAMĂ
Porția de lectură

„Micuțul trup” de Corinne Solliec

„Micuțul trup” de Corinne Solliec nu este genul de carte de la care ai prea multe așteptări. Eu am început să o citesc așa, într-o doară. E o carte de buzunar, care se citește ușor, captivantă, dar cu multe semne de punctuație lipsă. Se vrea a fi un jurnal, poate că acesta e și motivul pentru care nu sunt folosite corect semnele de punctuație, vrând să acentueze și mai mult starea  psihologică nu prea bună în care se află personajul principal.

Pe Goodreads i-am acordat cărții 3 stele, prea multe, dar asta e pentru că m-a impresionat povestea și mesajul pe care vrea să-l transmită autoarea – să ne iubim corpul și să-l acceptăm așa cum este el, să nu ne batem joc de noi înșine și să acceptăm ajutorul celor din jur atunci când suntem la un impas.

„Micuțul trup” spune povestea unei tinere de 20 de ani – Estelle Marechat. Aceasta duce o luptă cu propriul corp, care oscilează între bulimie și anorexie. Estelle nu mai deține nici un control asupra corpului, suferind foarte mult. Dar nu din cauza hranei, ci din cauza iubitului său – Alexandre.

În carte sunt abordate teme actuale și dureroase pentru societatea în care trăim: plecarea tatălui de acasă, dorința copiilor de a nu fi părăsiți, răbdarea femeii, neînțelegerile dintre părinți și copii.

Notițe cu creionul

  • Să numeri firicele de nisip e ca și când ai număra stelele, e o îndeletnicire care nu se sfârșește niciodată.
  • Nimeni nu e niciodată de partea ta.
  • M-am târât până la Levallois, dar de fapt nu te târăști când iubești.
  • Dreptul de a controla. E ceea ce răspundea tata când îl întreba mama de unde venea.
  • Nu era acordată nici un fel de iertare, deoarece o iertare cerută e ca și când nu ar exista.
  • M-am lăsat de vomat, m-am golit de acest simptom scârbos. M-am lăsat cum te lași de fumat, cum te lași de heroină. Nu e mai puțin greu, trebuie s-o știi. M-am oprit așa cum oprești un tip, provocare după provocare, să renunți zile întregi. Simptomele dorului sunt aceleași, micuțul trup urla în disperare, seara între perne mușca, se zbătea, se ruga îndelung, dar întărită de curajul meu și de energia eliberată am izbutit să-l mențin înțărcat.

Recomand cartea doar celor cărora le este interesant să afle cum e viața fetelor care luptă cu anorexia. Altfel, există alegeri mult mai bune.

Lectură plăcută!

Pentru a vedea mai multe recomandări de carte, nu ezita să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului sau să mă urmărești pe Instagram, Pinterest și Facebook.

Postat recent

47/40: „Noi contra voastră” de Fredrik Backman

Anna Casian-Musteață

„Ziua în care am învățat să trăiesc” de Laurent Gounelle

Anna Casian-Musteață

35/40: „Scandalul” de Fredrik Backman

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....