Sunt MAMĂ
Porția de lectură

„Miercuri, respirăm” de Ioana Chicet-Macoveiciuc

Mie foarte rar mi se întâmplă să citesc de două ori aceeași carte. Dacă stau să mă gândesc bine, au fost maximum 3 cărți pe care le-am citit și recitit. Una dintre ele este romanul „Miercuri, respirăm” de Ioana Chicet-Macoveiciuc, care mi-a plăcut enorm de mult de la prima lectură. Atunci când am primit-o în dar, am citit-o repede din curiozitate, căci avea recenzii foarte bune, iar eu eram nerăbdătoare să văd ce spune povestea celor „șase femei în încurcătură, care încep șapte vieți noi”. Atunci când am terminat-o de citit, mi-am zis că revin neapărat la ea și iată că, în zilele de Paște, „Miercuri, respirăm” mi-a ținut de urât și m-a învățat lecții importante.

Cartea este despre fiecare dintre noi, femei care am născut, ne pregătim să naștem sau avem în familie o persoană care urmează să aducă un pui de om pe lume. Este o carte interesantă și umoristică (pe alocuri), cu un final fericit, așa cum demult nu l-am prea găsit în cărțile pe care le-am citit în ultimul timp și despre care am scris pe blog la rubrica CITIM.

În unele capitole m-am identificat cu câte un personaj al cărții. M-am pus în pielea acestora și, trebuie să recunosc, uneori m-am regăsit  în Angela, alteori am fost Miruna, Carmen, Gabriela, Veronica sau Raluca. Îmi place la nebunie acest exercițiu și îți sugerez să-l faci și tu. Astfel, vei înțelege mai bine de ce personajele au procedat într-un anumit fel.

Un aspect important pe care-l abordează autoarea este violența în familie (personajul Angela). Din păcate, femeile încă mai sunt bătute, încă mai acceptă să stea lângă agresor de dragul copiilor sau a bunăstării materiale: „Și unde să mă duc? Am patru copii cu el. Casa e pe numele lui, a fost a lui tată-său. Eu n-am mai lucrat de unșpe ani, de când m-am măritat cu el. N-am economii. N-am rude să mă ajute. Să iau copiii să dorm cu ei pe stradă? Să ajungă la orfelinat?”, „Știam doar că ce i se întâmplă e inacceptabil. Deși se întâmplă atât de multor femei, peste tot în lume”.

Un capitol care pe mine pur și simplu m-a răvășit a fost cel despre Tudor, băiețelul de 5 ani al Gabrielei, bolnav de cancer. Am plâns mult când am citit această parte, dar m-am bucurat la final, când micuțul a ieșit învingător: „E ca atunci când intri brusc în întuneric. Nu vezi nimic, te simți pierdut, nu ai repere, ți se face teamă. Trebuie doar să aștepți câteva secunde, ochii tăi se vor obișnui cu bezna și vei începe să întrezărești lucruri, vei putea face primii pași, te vei putea așeza pe o margine de pat, vei putea întinde mâna spre întrerupătorul veiozei. Așa și cu greul din viață. În primele clipe, când afli vestea cea rea, totul pare fără ieșire. Crezi că o să mori de durere și de neputință. Dar nu mori, nu, omul duce enorm de multe, mult mai multe decât își poate imagina vreodată. Chiar și când nu mai poți, tot mai poți un pic. Trebuie doar să stai pe loc și să aștepți să te obișnuiești cu durerea. Apoi, încet-încet, de cele mai multe ori, afli că negrul nu e atât de dens. Începi să vezi nuanțele de gri, raza mică de lumină. O prinzi și trăiești mai departe încă o vreme, până când te lovește următorul întuneric, și iar plângi cu disperare, iar aștepți să te obișnuiești cu durerea, iar cauți raza de speranță, iar tragi soarele pe strada ta. Și tot așa, iar la final, se cheamă c-ai trăit cu adevărat, c-ai luptat pentru tot ce ți s-a întâmplat bun”.

Notițe cu creionul

  • Pe bancheta lui din spate tocmai se petrece cel mai mare miracol al lumii: se naște un pui de om.
  • Fiecare e stăpân pe vaginul și sfârcurile proprii.
  • Acum suferi peste limitele și puterile omenești, e normal să nu mai vrei să trăiești, suntem programați să fugim de durere, mai ales de cea sufletească, inclusiv cu prețul vieții. Dar durerea asta va deveni mai puțin ascuțită…
  • Uneori, să-ți schimbi jobul înseamnă o nouă aventură, noi șanse de a cunoaște oameni faini, de a învăța lucruri noi, de a crește, de a te depăși.
  • Maiaua. E ca un mic animăluț. Trebuie să îi vorbești și să îi dai să mănânce.
  • Întotdeauna problemele tale par cele mai mari, pentru că-ți sunt cel mai aproape. Când începi să afli și calvarul prin care trec alții, parcă mai repede și mai des iese soarele și pe strada ta.
  • Mergem pe strada cu durerile noastre surde și nici nu le bănuim pe ale celor din jur. Îi invidiem pentru viețile lor, pe care le bănuim perfecte, pentru că doar durerea noastră o putem simți cu adevărat. Dar viață perfectă nu există…
  • Oamenii au nevoie de mai multă empatie și înțelegere. Să o simtă pentru ceilalți și să o primească înapoi de la ei.
  • Ați observat cum oamenii, când simt deopotrivă fericire și nervi, aleg să și-i exprime doar pe cei din urmă?
  • Cum adică pe cine iubesc mai mult? Ce ciudați sunt adulții! Ce fel de întrebare e asta? Sunt mama și tata, îi iubesc ca pe mama și pe tata. Cel mai mult, pe amândoi. Diferit, dar în nici un caz pe unul mai mult ca pe altul.
  • Ascultarea adevărată este cea care are ca scop înțelegerea celuilalt, nu corectarea lui. Vrei să afli și să accepți emoțiile lui, nu să îi oferi soluțiile tale. El are nevoie să poată spune orice fără teama că va fi judecat.
  • Chiar nimic nu e mai frumos și vindecător ca familia!
  • Așa-s frații mai mici, mereu grijulii cu primul născut, al cărui univers îl zguduie puternic atunci când se nasc.

Îți recomand cu drag această carte, care te va ajuta să uiți pentru câteva ore de griji și să te cufunzi în fascinanta lume a lecturii!

Pentru a vedea și alte recomandări de carte, te invit pe blog la rubrica CITIM, iar pentru idei de jocuri și activități pentru copii, rețete sănătoase și delicioase și sfaturi utile, te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului, dar mă poți urmări și pe Instagram, Pinterest și Facebook.

Postat recent

„Împreună” de Ioana Chicet-Macoveiciuc – o carte cu soluții la problemele mici și mari

Anna Casian-Musteață

„o noapte, Marcovici” de Ayelet Gundar-Goshen

Anna Casian-Musteață

„O mare de lacrimi” de Ruta Sepetys

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....