Sunt MAMĂ
Copii

OMUL harnic din ce crește? Din COPILUL ce muncește! (VIDEO)

Ai discutat vreodată cu copiii tăi despre importanța plantării copacilor și ocrotirii naturii? Niciodată nu e prea târziu, iar în ajutor îți pot veni diversele cărți scrise la acest subiect, pe înțelesul celor mici, dar și activitățile educative. Toate acestea sunt însă egale cu zero dacă nu oferi propriul exemplu. Dacă tu vei rupe copacii, vei arunca pe stradă hârtii sau alte resturi, să nu aștepți ca micuții tăi să se comporte altfel…

În timpul vacanței de Paște am mers cu copiii în sat, la bunici. Acolo am făcut ordine în ogradă și grădină, am udat împreună florile și copacii, iar bunelu a pregătit doi puieți de zarzăr, pe care Cecilia și Stelian i-au plantat cu mare entuziasm. Au așteptat cu nerăbdare să vină seara, când vor putea să-i planteze, căci copacii se sădesc numai dimineața sau seara, când nu e soare.

Copacii reprezintă printre cele mai importante resurse naturale ale pământului. Zilnic noi, oamenii, folosim sau consumăm ceva ce provine de la un copac. În crengile copacilor își fac cuib păsărelele, dar și veverițele, maimuțele sau insectele se adăpostesc aici. Frunzișul bogat al copacilor ne oferă umbră și protecție față de soare atunci când afară e foarte cald. Frunzele acestora purifică aerul, rădăcinile rețin apa de ploaie în exces, evitându-se de multe ori inundațiile, iar trunchiurile copacilor sunt folosite drept lemn de foc, încălzindu-ne în zilele reci de iarnă.

Atât timp cât copacii ne dăruiesc toate acestea, este datoria și responsabilitatea noastră să-i ocrotim. Nu trebuie să-i tăiem, decât dacă e neapărat necesar, ci să-i plantăm, cât mai mulți, pentru binele mediului înconjurător.

Copiii mei au plantat doi zarzări (zărzărei, pe limba bunicului). Poate nu e mult, dar pentru început e bine, iar dacă vor putea planta măcar câte un copac în fiecare an, consider că vor crea un obicei frumos, pe care-l vor transmite și copiilor atunci când îi vor avea.

Cum a decurs procesul de plantare, îți arătăm în primul nostru filmuleț de pe canalul de Youtube SuntMAMĂ.

Pentru a vedea recomandări de jocuri și activități pentru copii, rețete delicioase, sfaturi de sănătate, recomandări de carte și produse, nu ezita să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului, dar și să mă urmărești pe Instagram, Pinterest, Youtube sau Facebook.

Postat recent

Despre numele pus copiilor la naștere și importanța acestuia

Anna Casian-Musteață

Cu fetița la ginecolog: UNDE, CÂND, DE CE?

Anna Casian-Musteață

Alte 3 filme animate, numai bune de vizionat cu copiii

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....