Sunt MAMĂ
Meșter Faur

Proiect DIY: Cu două rândunici se face primăvară

Așteptăm primăvara de cum s-au terminat sărbătorile de iarnă. Deși mai sunt câteva zile până la 1 martie, se pare că ea nu se prea grăbește să vină. Noi însă am decis să o chemăm cu ajutorul rândunicilor. Poate-poate o convingem și într-o săptămână își schimbă planurile. Până atunci, te invităm și pe tine să meșterești rândunici, căci „cu două rândunici se face primăvară”.   

Materiale necesare

  • Foi de hârtie de culoare neagră, albă, roșie
  • Clei
  • Foarfecă
  • Creion simplu

Cum se confecționează

  • Din hârtia de culoare neagră decupează corpul, capul și aripile rândunicilor. Vezi modelul din prima fotografie de mai jos.
  • Din hârtia de culoare albă decupează gușa și pieptul rândunicilor, dar și ochii.
  • Iar din hârtia roșie decupează ciocul rândunicilor.
  • Cu ajutorul cleiului lipește toate elementele, iar la fnal vei obține două rândunici simpatice. Vezi modelul din fotografii.
  • Decorează cu aceste rândunici orice îți dorești tu. Noi le-am prins pe frunzele florilor de cameră, însă copii au insistat să le agățăm de lustră.

Eu zic că e un proiect destul de frumos, din care cei mici învață să coopereze, dar îi și ajută să-și dezvolte imaginația și abilitatea de a mânui foarfeca și de a folosi cleiul.   

Spor la muncă și nu uita să ne arăți și nouă rezultatul!   

Pentru a vedea și alte idei de jocuri și activități, nu ezita să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului și să mă urmărești pe Instagram și Pinterest.

Postat recent

Pas cu Pas: Marcăm Ziua Planetei Pământ confecționând un glob pământesc

Anna Casian-Musteață

Proiect DIY: Tablou pentru familie

Anna Casian-Musteață

Pictăm cu degețelele puf de păpădie

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....