Sunt MAMĂ
Economisim

Project333: Cum am purtat în această vară doar 33 de articole

La începutul acestei veri am acceptat o provocarea tare faină din partea Nataliei Dabija, autoarea blogului nataliadabija.ro, și anume aceea de a purta 33 de articole timp de 3 luni din vară. Asta include haine, încălțăminte și accesorii: genți, eșarfe. Pentru prima dată eu am fost cu adevărat liniștită dimineața și nu trebuia să mă gândesc cu ce mă îmbrac, iar acest lucru m-a ajutat să înțeleg că nu am nevoie de atât de multe haine pentru a mă simți bine în pielea mea. Important, foarte important, e ca acestea să mi se potrivească și să fie din materiale calitative.

Project333 m-a făcut mai conștientă și m-a ajutat să-mi definesc mai bine stilul. Am înțeles că-mi place la nebunie să port fuste și rochii, dar că am nevoie și de o pereche de pantaloni comozi, potriviți pentru zilele în care sunt pe fugă. Tot în aceste luni am înțeles cât de mult îmi plac și mă avantajează hainele simple, fără imprimeuri, monocrome. Cred că cel mai bine mi se potrivesc culorile alb, gri, negru, bleu, bej. Și pe astea le-am purtat, iar atunci când am avut chef și de un pic de culoare, am îmbrăcat o rochie cu flori.

În materie de încălțăminte, dacă la începutul verii am purtat pantofi și sandale, în august mi-au fost aliate espadrilele de la Oldcom, pe care le-am încălțat în disperare. Cred că și toamna vor fi potrivite, cel puțin în luna septembrie.

Tot în disperare am purtat și rucsacul negru, care s-a potrivit fiecarei ținute aleasă de mine și, pentru că e nevoie să îmi iau adio de la el, am de gând să-mi cumpăr altul, tot negru.

Mi-a plăcut la nebunie Project333 și cred că e primul pas pe care trebuie să-l facă fiecare persoană care dorește să-și simplifice garderoba. Acesta e un exercițiu bun și te ajută să înțelegi dacă ești sau nu pregătită să trăiești cu mai puține haine și încălțăminte.

Odată cu terminarea verii, mi-am propus să merg pe același principiu și în această toamnă, doar că îmi voi pregăti hainele la începutul fiecărei luni, având în vedere că ceea ce voi îmbrăca în septembrie, când e încă destul de cald afară, nu voi putea purta și în noiembrie, când va fi frig.

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l ca să afle și prietenii tăi despre Project333. Aș fi recunoscătoare dacă ai împărtăși și experiența ta la acest capitol sau ai putea să-mi spui dacă ești pregătită pentru o asemenea provocare.

Te aștept pe pagina de Facebook a blogului, dar să știi că mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Postat recent

Cum am început să economisesc mai mult și să fiu mai fericită

Anna Casian-Musteață

#project333: Prima lună de vară cu 33 de piese (îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii)

Anna Casian-Musteață

Îmi plac banii! Nu să-i cheltui, ci să-i economisesc!

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....