Sunt MAMĂ
Viața de bebeluș

Suzeta – Pro sau Contra? Ce spune stomatologul

Pe primii doi copii i-am crescut cu suzetă. Încă din maternitate le-o dădeam atunci când plângeau, iar în perioada erupției dinților, chiar ne-a fost de un real ajutor. Celui de-al treilea copil, din start, mi-am zis că nu îi dau suzeta. Totuși, am cumpărat-o și am luat-o și la maternitate. Să fie…

Până la 2 luni am încercat de maximum trei ori să i-o ofer, dar a scuipat-o din primele secunde. Dacă am văzut că o refuză, nu am insistat și chiar mă bucuram că am reușit să cresc un copil tocmai 2 luni fără suzetă. Aha! Din momentul în care și-a descoperit mânuțele, numai cu pumnul în gură stătea și sugea din el până se înroșea și o durea. Atunci am zis că e momentul să îi propun din nou suzeta, căci nu se mai putea să plângă atât de mult din cauza că o dureau degețelele de la atâta supt.

Avea o suzetă recomandată pentru vârsta de 0-3 luni. Numai i-o puneam în guriță și imediat o scuipa. Atunci i-am cumpărat o suzetă de la Poma, un brand nou apărut pe piața de la noi. Ca prin minune, a luat-o din prima. Ce-i drept, e o suzetă pentru 3-6 luni și probabil îi place mai mult pentru că e și mai mare.

Deși inițial eram contra ca Lia să crească cu suzetă, acum cred că a fost o alegere corectă să i-o oferim.

Totuși, am vrut să aflu ce recomandă stomatologii: suzeta sau suptul degetului și am cerut părerea medicului dentist Alina Goiciu. Iată ce spune ea, ca specialist: „Efortul de a înlătura suzeta duce la suptul degetului și asta este mult mai grav pentru întregul aparat stomatognat. Mai bine suzeta decât degetul în guriță, deoarece acest obicei al suptului suzetei poate fi oprit mai ușor, la o vârstă mai mică și provoacă mai puține probleme. Totuși, ar fi de dorit ca mama care alăptează, să ofere sânul în schimbul suzetei, iar cea care nu alăptează, să dea suzeta până la MAXIMUM 2 ani, apoi să încerce să dezvețe copilul treptat, cu răbdare, cu ajutorul diverselor joculețe. Mai am un sfat pentru mamele care dau suzeta: să nu o pună nici într-un caz la ele în gură, apoi să o dea copilului și să nu o prindă cu lanț în jurul gâtului celui mic„.

Recunosc, am deja emoții pentru ziua când va trebui să o dezvăț pe Lia de suzetă. Planific să se întâmple din ziua în care va împlini un an, dar… cine știe?

Voi cum v-ați învățat/dezvățat copiii cu suzetă? Aștept să împărtășiți experiența voastră în comentarii.

Dacă credeți că experiența mea ar ajuta pe cineva, distribuiți acest articol.

Cu mai multe postări utile și interesante, vă aștept pe pagina de Facebook a blogului. Să știți că mă găsiți și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna!

Sursa foto – Unsplash

Postat recent

Căciulița, bat-o vina!

Anna Casian-Musteață

Mituri despre bebeluși, pe care le-am tot auzit de când sunt mamă

Anna Casian-Musteață

Vitamina D, prietena bebelușilor și a copiilor mici. Cum se administrează corect

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....