Sunt MAMĂ
Porția de lectură

„Vinil” de Igor Guzun – cartea de care nu m-aș despărți niciodată

„Vinil” este una dintre cărțile de care nu m-aș despărți niciodată. Dacă  pe majoritatea poate le-aș dona sau dărui, „Vinil”-ul îl voi păstra cu sfințenie în biblioteca mea. Pentru că îmi amintește de doi profesori foarte dragi mie – Igor Guzun, autorul cărții și Larisa Turea, cea care mi-a dăruit-o. În plus, „Vinil” e cartea care include în ea toată viața noastră, de la naștere, până la moarte. Cum să nu păstrez o asemenea carte?

„Vinil” e despre copilărie, despre părinți, despre bunei, despre Moldova, despre noi, despre cei care am fost și cei care suntem. În carte găsim 20 de motive de a nu face ceva, dar și alte 20 de a face ceva, un manifest de iarnă, o odă genții moldovenești, o poveste cu luminițe, 10 lucruri descoperite pe străzile Chișinăului, o odă librarului și bibliotecarului din copilăriile noastre, 100 de chestii pe care le poți face cu o carte, amintiri din căminul numărul 6 și multe alte amintiri din copilărie și nu numai.

Consider că această carte trebuie să fie prezentă în orice casă, citită de copii și de bătrâni, deopotrivă.

Astăzi mărul și macul nu mai sunt în grădina bunicii, ci pe brațele nepoatelor sau în buzunarele nepoților: Apple Mac, iPod, iphone, iPad. De aici și literele, și culorile sunt parcă mai ușor de învățat.
Înainte mamă era doar mama și, poate prin extensiune, patria. Astăzi – poate să ne placă sau poate ăs nu ne placă – mamă poate fi și o placă, placa primară.
Iar copiii continuă să-și dorească aceleași cadouri: o pisică și un PC
.” (Fragment din „De la „Taci, scriem” până la „Touchscreen” și de la pisică la PC”).

Cartea se găsește în toate librăriile din țară.

Dacă îți plac cărțile, distribuie acest articol. Cât mai mulți oameni trebuie să afle despre „Vinil” de Igor Guzun.

Te aștept și pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube  și Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Postat recent

„Cancerul: o călătorie prin urechile acului” de Ileana Gafton Dragoș

Anna Casian-Musteață

20/40: „Războiul care mi-a salvat viața” de Kimbelry Brubaker Bradley

Anna Casian-Musteață

1/40: „Zuleiha deschide ochii” de Guzel Iahina

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....