Sunt MAMĂ
Pași de călător

Vizită la Grădina Botanică de pe insula Solovăț. Iată ce am văzut acolo!

Trei zile am stat pe insula Solovăț, timp în care am vizitat cam tot ce se putea de văzut. Pe lângă sfințenia care se află aici, unde au pătimit mii de oameni deportați, am rămas profund impresionată de Grădina Botanică, pe care am vizitat-o în a doua zi de pelerinaj. La ea se ajunge ușor, însă un ghid care să povestească despre acest loc minunat este mai mult decât binevenit. Ghidul îl găsiți în hotelul „Peterburskaya Gostinitza”, unde se află biroul de organizare a excursiilor pe Solovăț.

Grădina Botanică de pe insulă a fost la început doar o seră în care primii pustnici veniți aici își cultivau cele necesare pentru hrană. În 1974, aceasta a devenit rezervație naturală, iar la moment este o adevărată atracție turistică. Aici găsim numeroase plante, îngrijite vara de voluntarii care vin în tabăra organizată, iar iarna – de călugării din mănăstire.

În vârful muntelui se află o chilie, unde toți vizitatorii sunt serviți cu ceai fierbinte din plante, iar alături e o bisericuță, la care se săvârșește Sfânta Liturghie în anumite zile.

Pentru că știu că imaginile spun mai mult decât cuvintele, mai ales în acest caz, am selectat câteva fotografii prin care vreau să vă aduc și pe voi, cititorii mei, mai aproape de Grădina Botanică din Solovăț.

Dacă ți-a plăcut articol și cunoști oameni care vor să ajungă pe această insulă, trimite-le linkul către această informație.

Te aștept pe pagina de Facebook a blogului, acolo unde vin zilnic cu informații utile și interesante. De asemenea, mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Postat recent

În vizită cu copiii la Muzeul Istoriei orașului Chișinău – Turnul de Apă

Anna Casian-Musteață

În vizită la mănăstirile Saharna și Țîpova

Anna Casian-Musteață

10 lucruri pe care le poți face cu copiii în Parcul Dendrarium din Chișinău

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....